Cluburile Rotary din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Opera Națională Română vor marca ziua internațională a luptei împortiva Poliomilitei, în data de 24 octombrie, ora 20:00, prin iluminarea fațadei Operei Naționale.
Acest eveniment este unul dintre miile de evenimente care vor avea loc la nivel global, în aceeași dată. Membrii cluburilor Rotary din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca, vor lua parte la World Polio Day, pentru a marca 30 de ani de lupta pentru eradicarea poliomielitei la nivel global. Pentru a marca acest eveniment și a crește nivelul de informare în cadrul publicului larg, cluburile Rotary din Cluj-Napoca au ales să ilumineze fațada Operei Naționale Române din oraș în culoarea albastră, culoarea Rotary. Rotary International și partenerii acestuia au lansat inițiativa de eradicare a poliomielitei acum trei decenii, moment în care se înregistrau 1000 de cazuri zilnic. S-au făcut progrese enorme în acest sens, de la 350,000 de cazuri în anul 1988 în 125 de țări, la 33 de cazuri în 2018 în două țări: Afganistan și Pakistan.
Prin atingerea scopului de eradicare a cazurilor de poliomielită, Rotary și partenerii săi trebuie să susțină progresul și să ajungă la fiecare copil, pentru imunizare. Rotary s-a angajat că va finanța annual cu $50 milioane, iar Fundația Bill & Melinda Gates va aduce o contribuție 2 la 1 pentru o finanțare anuală de $150 milioane. Din anul 1985, Rotary a contribuit cu peste $1.9 miliarde în scopul eradicării totale a cazurilor de poliomielită.
Rotary este o rețea globală de peste 1.2 milioane prieteni, lideri ai comunității, care s-au unit în scopul introducerii schimbărilor consistente în comunitățile globale. De peste 110 ani, membrii Rotary și-au folosit pasiunea și energia pentru a îmbunătății calitatea vieții celor din jur prin voluntariat.
Vizitați endpolio.org pentru a afla mai multe despre Rotary și lupta condusă pentru eradicarea poliomielitei.