Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Grevă la CFR. Protest şi la depoul din Cluj

Grevă la CFR în această dimineață. Din primele informații, 19 trenuri au fost anulate. Cei care asigură întreținerea trenurilor și-au încetat activitatea în mai multe județe din țară. Este vorba despre depourile din București, Cluj, Iași, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu. Sunt 1.300 de oameni care protestează, anunță Digi 24. 

Cei care se ocupă de mentenanța și revizia locomotivelor sunt în grevă pentru că CFR Călători refuză să încheie un nou contract de mentenanță. Există acel protocol conform căreia o locomotivă trebuie să intre în revizie din trei în trei zile.

„Vechiul contract de mentenanță între CFR Călători și SCRL a expirat în data de 31 decembrie 2019. Deși nu au existat diferențe majore pe plata, pe valoarea financiară a contractului, CFR nu a dorit să mai semneze contractul, trecând la înființarea unor puncte paralele de lucru, fapt care ar duce la falimentarea intenționată a SCRL Brașov. Salariații SCLR, în număr de 1.500 de angajați, au drepturi restante de recuperat, iar falimentarea intenționată ar împiedica salariații SCRL să recupereze drepturile financiare restante”, explică Ghiță Nicolae, lider de sindicat SCLR.

Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012, declara, de asemenea, la începutul anului că CFR încearcă „o falimentare mascată” a SCRL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Maşină răsturnată în Dej. A intervenit descarcerarea

Maşină răsturnată în Dej. A intervenit descarcerarea. "Am primit o solicitare ca urmare a răsturnării unui autoturism în afara părții...

Închide