Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Floreștean reținut după o tâlhărie pe strada Florilor

Floreștean reținut după o tâlhărie pe strada Florilor. La data de 13 februarie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr. Acesta are 17 de ani, din comuna Florești și este bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Conform probatoriului administrat, la data de 10 ianuarie a.c., cel în cauză, în timp ce se afla pe strada Florilor, din comuna Florești, i-ar fi sustras telefonul mobil unui alt tânăr. Partea vătămată este în vârstă de 19 ani și este din Cluj-Napoca.

Prejudiciul a fost recuperat. În cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Fapta este prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Floreștean reținut după o tâlhărie pe strada Florilor

Femeie (62 de ani), spargere la o casă din Florești. A furat bijuterii din aur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Rahat pe clanta
Clujeni de 5 stele. O doamnă mâjește cu c***t clanțele mașinilor

Clujeni de 5 stele. O doamnă mâjește cu c***t clanțele mașinilor. O femeie a fost fotografiată în timp ce mânjea...

Închide