Ferestre şi ţoale bătrâneşti în expoziţie. Flavius Lucăcel deschide fereastra spre rădăcini.
O expoziţie inedită, mâine (21 februarie), de la ora 12,00, la Galeriile de artă Steaua (str. Universităţii 1): “Pe fereastră”, de Flavius Lucăcel.
El ne redă, în viziunea sa artistică, ceea ce au făcut părinţii, bunicii, moşii şi strămoşii noştri în lumea pierdută a satului de odinioară. Şi parcă strigă. Strigă la el, strigă la noi. E strigătul acela disperat de pericol, de avertizare, de a nu pierde şi ce a mai rămas. Şi poate că o să se întorcă şi o să vibreze în noi ecoul.
“Să păstrăm ce au făcut ei”
“Am folosit pentru aceste lucrări ștergare și țoale vechi țesute de femeile din satul meu Aluniș, Sălaj: Clara Năprădean, Suciu Maria și Rozalia, mama mea. Geamurile, meșterite de Sână Gheorghe din satul Tihău, mi-au fost dăruite de fiul acestuia, care le-a păstrat cu grijă după demolarea vechii case părintești. Le-am folosit cu bucuria și încrederea unui constructor, ce adaugă într-un edificiu ca liant energia trecută print mâinile și mințile unui îndelungat șir de creatori din familiile noastre. Ieșit din îngrijorarea pierderi rădăcinilor noastre, demersul meu e un îndemn timid să păstrăm ceea ce au făcut ei”, spune Flavius Lucăcel.
Dramaturgul
Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968 , Aluniş, Sălaj) a debutat cu poezie în revista Tribuna (1992) şi cu teatru în revista Thalia (1993). A publicat până acum 11 volume de teatru (Trilogia Spațiului Închis; Marțianul Telemah; Ceai de Fluturi/Butterfly Tea; Tutungeria/Tobacconist’s; Trecatoarea Pisicii/The Cat’s Gore; Vecinii, Memoria Holocaustului; Ospiciul Local; Ne packazz az angyalokkal; Nu te pune cu îngerii; Singurătatea Pietrelor /Loneliness of Stones; Corporația), iar cinci dintre ele i-au fost puse în scenă.
A obţinut premiile Piesa anului la Clubul Dramaturgilor Bucureşti; Cartea Anului Teatru/teatrologie, USR Filiala Cluj; Premiul pentru belestristică-dramaturgie; premiul II concurusl național de teatru Mihail Sorbul Botoșani; premiul Negoiţă Irimie. De asemenea, a fost nominalizat de UNITER pentru cea mai bună piesa a anului 2017, cu Singurătatea pietrelor.
Melcul
“Lucăcel stă la 14 (?) străzi de mine. Peste două dealuri și un pod. L-am prins în toate fazele. …tânăr chiriaș, mândru proprietar de apartament, harnic proprietar de casă cu pivniță și grădină de legume în curte. …pietrar dus hai-hui prin lume. Totdeauna efervescent, cu poftă de viață și de oameni. Lucăcel e un melc. Își cară ideile și dorința de a face peste tot pe unde umblă. Oriunde stă, camera cea mai mică, colțul cel mai neîmblânzit al casei, spațiul cel mai înghesuit dar nerevendicat devine atelierul lui. Unde pictează. După ce duce copiii la școală, după ce îmbracă suprafețe în piatră, după ce face pâine sau se îngrijește de cei din jurul său. În intermezzouri furate pictează urși polari care se curtează, fete semiidioate în care ne regăsim noi și bunicile noastre, căsuțe, garduri și peisaje recuperate din rezervele memoriei… pe orice suport, cu orice material, nu e pretențios, nu-i trebuie unelte rafinate…. Oricând mă sustrag vertijului cotidian și mi se potolește pofta de căpătuială (sic!), știu că încă pot trece două dealuri și un pod, pentru un moment de răgaz și o perspectivă umană asupra vieții”, Ioana Olăhuț.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Ferestre şi ţoale bătrâneşti în expoziţie. Flavius Lucăcel deschide fereastra spre rădăcini:
