Consiliul Județean derulează lucrări de asfaltare pe drumul Deușu – Sânmărtin – Giula. Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 109S (DJ 109A) – Deușu – Sânmărtin – Giula – Borșa (DJ 109) lucrările de întreținere au intrat în faza de asfaltare și avansează în ritm extrem de alert.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: ,,Importanța lucrărilor e dată de faptul că acest drum face legătura între drumul județean 109, pe direcția Borșa, și drumul județean DJ 109A, spre Chinteni, prin localitatea Deuşu”.
Proiectul vizează un tronson în lungime totală de 12,789 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 1+531 și 14+320), în condițiile în care, în cursul anului trecut, au fost executate lucrări de întreținere finalizate cu așternere de covor asfaltic pe sectorul în lungime de 7,343 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 1+531 și 8+874.
În acest context, lucrările recent reluate vizează sectorul de drum rămas, respectiv cel în lungime de 5,446 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 8+874 și 14+320. În această fază, au fost finalizate operațiunile de așternere a stratului de balast stabilizat și se derulează lucrările de asfaltare, în paralel cu tratarea burdușirilor din zonele afectate.
De asemenea, lucrările de întreținere mai prevăd realizarea de acostamente, șanțuri, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.