Comisarul european pentru transporturi despre Cluj. Zborurile la aeroportul clujean.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, spune că va prezenta săptămâna viitoare, pentru fiecare mod de transport, nişte reguli de siguranţă.
Aceasta crede că prin aceste reguli va exista un risc calculat minim în ceea ce priveşte coronavirusul pentru cel care călătoreşte.
“Zborurile s-au reluat în mare parte, sunt companii care şi-au reluat unele rute, punând la dispoziţia călătorilor reguli suplimentare de siguranţă, în aeroporturi, în tot procesul acesta de la depunerea, la ridicarea bagajelor. Deocamdată sunt anumite rute pentru că depinde de autorităţile de sănătate din fiecare stat membru să dea ‘undă verde’ cumva, să spună: ‘deschidem destinaţia noastră’ pentru cei care sunt interesaţi să opereze zboruri, de exemplu, la Bucureşti-Cluj sau Iaşi”, a spus Adina Vălean.
Despre transportul de persoane între statele membre pe cale feroviară, comisarul european pentru transporturi a spus că va fi reluat cu anumite reguli şi cu acceptul statelor membre.
În privinţa autocarelor şi autobuzelor, aceasta consideră că “mai este probabil un pic de aşteptat”, pentru că este vorba despre “un grup de oameni, într-un spaţiu închis, care trebuie să călătorească mulţi kilometri”.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Comisarul european pentru transporturi despre Cluj. Zborurile la aeroportul clujean: