Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe luni, 22 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și literatura română, marți, 23 iunie 2020, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, miercuri, 24 iunie 2020, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie 2020.
Pentru susținerea probelor scrise, în cele 51 de centre de examen din județul Cluj, s-au înscris 4.578 de candidați, dintre care 3.955 de candidați din promoția curentă, respectiv 623 de candidați din promoțiile anterioare. În municipiul Cluj-Napoca vor susține probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 3088 de candidați.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie 2020 (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00–20:00, respectiv 1 iulie 2020, în intervalul orar 8:00–12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie 2020.
Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Reamintim faptul că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire și protecție, pentru evitarea îmbolnăvirilor cu eventuale virusuri respiratorii și noul SARS-Cov 2:
-
la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de către personalul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării probelor scrise;
-
vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
-
se va realiza curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare probă scrisă din cadrul examenului național de Bacalaureat;
-
în toate spațiile în care se vor desfășura probele scrise pentru elevii claselor a XII-a vor fi afișate mesaje de informare, cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
-
intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de examen și spre alte încăperi sunt evidențiate grafic la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar desemnate centre de examen în județul Cluj, fiind semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
-
în regim permanent, vor fi asigurate consumabile din categoria săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
-
în sălile de examen, fiecare candidat va avea locul prestabilit, astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt;
-
pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/profesorii asistenți care asigură supravegherea elevilor vor dirija candidatul direct către locul destinat.
Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de resurse: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloace electronice de calcul, de stocare a informației sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de către alți candidați, de către cadre didactice din comisie sau de către alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
Reamintim faptul că, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
-
recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
-
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
-
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie 2020. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximumul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
Ministerul Educației și Cercetării, precum și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli și disfuncționalități, pe durata probelor scrise, din cadrul examenului național de Bacalaureat, disponibile în perioada 22 – 25 iunie 2020, între orele 8:00-16:00.
TEL VERDE M.E.C. – 0 800 801 100
TEL VERDE I.Ș.J. CLUJ – 0 800 816 264