Domnul Flore, un clujean trecut de 60 de ani a reușit să își salveze soția de la moarte pentru că știa cum se acordă corect primul ajutor în cazul unui stop cardio-respirator până la ajungerea personalului calificat.
”Astăzi mergem la domnul Flore, un domn departe de a fi un om simplu. Un om care a început manevrele de ruscitare atunci când inima soției sale s-a oprit. Și-a dat seama că inima i s-a oprit și a început manevrele de prim ajutor”, a explicat dr. Paul Oargă înainte de începerea interviului.
”Eram în panică atunci. Nu știam ce fac, cum să încep… A fost un moment tragic. Nu m-am pierdut…eu sunt mai milos de obicei, dar atunci am avut o putere uriașă. Mi-am spus că neapărat trebuie să o salvez. Ea nu mai știe nimic”, a relatat salvatorul.
Soția domnului Flore s-a simțit rău toată ziua.
”În ziua aia am fost plecată la piață cu fiica mea și seara am simțit că ceva nu e bine. Îmi amintesc că m-am pus în pat și le-am spus că nu mă simt bine.”, a spus doamna Flore.
“I-am luat tensiunea cu aparatul și avea peste ritmul cardiac peste 200 și mi-am dat seama că nu e bine. I-am dat o nitroglicerină (un medicament pentru lărgirea vaselor de sânge și scăderea tensiunii) și i-am mai măsurat de 2-3 ori tensiunea și tot nu i-a scăzut tensiunea”, a mai spus soțul.
”I-am dat nitroglicerină și s-a pus pe pat. Când am venit de la bucătărie și-a dat capul pe o parte. Eu i-am spus fiicei mele să sune la 112 și am luat-o în brațe și am întins-o jos pe covor. Era moartă. Nu mai făcea niciun semn.
Am pus mâinile pe piept și am apăsat puternic. Am depășit 60 pe minut. Am făcut repede și foarte tare. Mi-a fost frică să nu îi rup ceva.
După un minut a început să scoată un geamăt. A venit între timp echipajul și o apăsam în continuare pe piept. A venit echipajul de la SMURD și eu tot făceam masaj, iar medicii mi-au spus să nu mai fac. I-au pus echipamente, i-au dat șocuri”, a relatat domnul Flore.
Paul Oargă a explicat importanța acestor manevre. Domnul Flore reușind să îi crească șansele de salvare soției sale.
”Cu fiecare minut care trece în caz de stop cardio-respirator șansele de supraviețuire scad cu 10 – 12%. Dacă martorii fac masaj, șansele de salvare scad doar cu 3-4% pe minut. Ceea ce ați făcut dumneavoastră i-a salvat viața doamnei Floare”, a explicat Paul Oargă.
”Nu știu de unde a venit această putere. Fiind electrician, la școală am învățat să ne salvăm colegii în caz de electrocutare sau alte persoane. Nu am fost nevoit niciodată să le aplic, doar acum la bătrânețe”, a mai spus Domnul Flore.
Paul Oargă a explicat cât de important este ca oamenii să învețe să aplice aceste manevre, spunând că la fiecare caz este un ,,Domnul Flore” care să acorde primul ajutor până la sosirea unei ambulanței.
”Ați avut noroc că a venit rapid ambulanța, era pe aici prin zonă, dar în Europa timpul mediu de răspuns la caz este de 8 minute. Opt minute în care trebuie să faci ceva, nu să te uiți la victimă”, a declarat medicul Paul Oargă.