Sala Polivalenta din Cluj-Napoca a fost umplută ieri de iubitorii muzicii anilor ’80. Mulțimea de oameni a cântat împreună cele mai cunoscute hituri ale cântăreților și al trupelor deja intrate în inimile întregii lumi (FR DAVID, ERUPTION feat. Precious Wilson, JOY, GAZEBO, BONEY M feat. Liz Mitchell, THE SHOW – a tribute to ABBA)
Primul care a urcat pe scenă a fost FR David, pe numele său adevărat Elli Robert Fitoussi, a fost primit cu mare căldură de către public. Momentul cel mai uluitor a fost atunci când artistul și-a interpretat piesa ,,Words”, lansată în 1982, dintr-o dată întreg publicul a devenit o singură voce care a încălzit inimile oamenilor.
ERUPTION
Cea dea doua trupă care a concertat ieri la Discoteca ’80, au fost cei de la Eruption alături de Precious Wilson. Printre principalele piese interpretate de aceștia au fost ,,Hold on I’m Coming”, ,,Raising My Family”, ,,We are on the race track”, și cea mai cunoscută piesă al celor de la Eruption, ,,One Way Ticket”, și la piesa asta, se putea simți extazul din Sala Polivalentă.
Un moment care nu va fi uitat de două persoane niciodată a fost atunci când cei de la Eruption și Precious Wilson au rugat două persoane să urce cu ei pe scenă pentru a cânta împreună o piesă.
Atila și Ana au fost norocoșii care au urcat pe scenă și au fost aplaudat de întreg publicul iar mai apoi au cântat alături de artiști.
Joy, trupa care își are originea din Austria a fost a treia care a urcat pe scenă, aceștia și-au interpretat piesele deja arhicunoscute ,,Touch by Touch” și ,,Valerie”, cei trei ,,tineri” au reușit într-adevăr să întoarcă timpul și să ducă publicul înapoi în anii ’80 pentru câteva zeci de minute.
Paul Mazzolini cunoscut ca și Gazebo, a fost al patrulea în rând pe scenă, italianul care a cucerit inimile tuturor fetelor din întreaga lume, în anii ’80 cu șlagerul său ,,I Like Chopin” , a reușit din nou să încălzească inimile fetelor acum transformate în doamne.
BONEY M
Probabil unul dintre cel mai așteptat concert al serii a fost cel al trupei BONEY M, reporterii PortalCJ, au fost la fața locului și au transmis LIVE câteva dintre piesele interpretate de BONEY M.
Principalele piese pe care le-au interpretat au fost Rivers of Babylon, Daddy Cool, Bahama Mama, Sunny și hitul care a înviat anul trecut din cauza tinerilor care folosesc Tik Tok-ul și care a ridicat și acum dar și în urmă cu 40 de ani oamenii de pe scaune, Rasputin, Sala Polivalentă a dansat împreună ca în anii ’80, ca la o discotecă imensă.
The show-a tribute to ABBA
“Cea mai bună ABBA de la ABBA încoace” – e doar una din afirmațiile pline de admirație ale fanclubului oficial al legendarei formații. Show-ul care va ajunge și la Cluj, la Discoteca ’80, a fost prezentat cu imens succes în fața publicului de peste 700 de ori, în 43 de țări din întreaga lume. Acesta include toate marile hituri ale formației – între care “Waterloo”, “Mamma Mia”, “Dancing Queen”, “Gimme! Gimme! Gimme!”, “Take A Chance On Me”, “Chiquitita”, “Money, Money, Money”, “Knowing Me, Knowing You”, “SOS”, “Super Trouper” – într-un concert de 80 de minute. Concertul este susținut de 10 muzicieni, alături de 4 instrumentiști ai London Symphonic Rock Orchestra, cu participarea extraordinară a unui membru original ABBA, ULF ANDERSSON.