Una dintre cele mai populare obiective turistice din România, Salina Turda, se așteaptă la un număr mult mai mic de vizitatori decât în 2019.
Anul acesta se așteaptă circa 400.000 de vizitatori, în timp ce în 2019 a fost înregistrat un număr record de 690.000 de persoane care au călcat pragul salinei.
În 2020, pandemia a afectat considerabil turismul local, iar principalele obictive turistice din ţară au înregistrat mai puţini turişti faţă de 2019. Salina Turda a avut anul trecut doar 271.000 de turişti care au vizitat obiectivul turistic, potrivit ZF.
Prețurile de intrare în Salina Turda:
- adulți (weekend) – 60 de lei.
- adulți (în timpul săptămânii) – 50 de lei.
- copii/pensionari – 30 de lei