Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a vorbit despre explozia produsă la o pensiune din Cluj-Napoca, acesta a comparat explozia și dezastrul produs, cu începutul unui război.
”Ne-am trezit după impactul unei explozii puternice în Mărăști, pe Dunării 20. Avem deja un deces și doua persoane la UPU, conștiente, una cu arsuri pe fata și cealaltă cu arsuri pe mâini și coapse, sunt în stare stabila și alta în stare de soc. M-am uitat pe camerele video, a pulverizat tot pe strada. A fost temperat apoi de ISU. Avem 2 imobile afectate în proporție de 10-20%. Facem o analiza amănunțită la imobilele din zona să vedem ce trebuie să facem, daca e nevoie de consolidare sau chiar evacuare, dar încă nu avem alte rezultate. Cauza preliminara este acumularea de gaze și ar trebui să fie un semnal de alarma pentru noi toți, pentru a nu ignora legea, trebuie verificate instalațiile de profesioniști, sunt curios daca aici au fost instalați senzori de gaz, nu este posibil că acolo unde ai unități locative de interes public, unde vine lumea să stea în concediu, să te trezești cu așa ceva. Cer tuturor structurilor abilitate ale statului romana să își facă datoria fără milă, să verifice, să aplice sancțiunile aferente”, a declarat Emil Boc, la ZIUA LIVE.
SURSĂ: Ziua de Cluj.