VIDEO/FOTO. „Mă, ceacanăule, dă-mi un leu de tri!”.13 ani de la moartea lui Lulu, nebunul frumos al Clujului

Unul dintre nebunii frumoşi ai Clujului, Lulu, a murit în urmă cu 13 ani, în 2006, într-o zi de noiembrie. A murit în drum spre biserică, unde voia să fie prezent, ca de fiecare dată, la Slujba de Duminică. Atunci a vrut Dumnezeu să-l ia la el.

A murit în drum spre biserică

Unul dintre cei care era foarte apropiat de Lulu, preotul Iustin Chira, povestea că Lulu s-ar fi născut în 1951, în Aşchileu Mare, unde tatăl său era miliţian, maghiar de etnie, iar mama sa era casnică, româncă. Avea şi un nume, Iosif Kovacs. S-a născut cu o debilitate mintală şi nivelul său era ca al unui copil de 4-5 ani. Au fost încercări, dar n-a putut fi şcolarizat niciodată.

”A fost o figură pitorească şi emblematică a Clujului. Sigur, în sfera personalităţii lui şi a chipului lui, care era unul cu totul aparte. El era cunoscut de clujeni chiar foarte bine. În ultimii 30 de ani a trăit în Cluj. Înainte de aceasta a trăit la Aşchileu Mare, unde tatăl lui era angajat, era în miliţia de atunci. Apoi tatăl lui s-a pensionat şi s-a mutat în Cluj împreună cu soţia lui, mama lui Lulu. O dată cu ei el a venit în Cluj definitiv, dar şi înainte vreme venea în Cluj, când stătea în Aşchileu. Stătea pe aici o zi, două, trei, depinde, cât avea el dispoziţie şi se reîntorcea acasă. Părinţii lui locuiau undeva în zona Mărăşti şi, câtă vreme a trăit mama lui, de care el era foarte ataşat, el se întorcea acasă, nu rămânea peste noapte prin alte părţi. După ce a murit mama lui, nu se mai întorcea atât de des acasă, mergea mai rar, iar după ce a murit şi tatăl lui se ducea şi mai rar. Îi purta de grijă una din surorile lui, împreună cu cumnatul lui, dar nici de ei n-a fost foarte ataşat. El preferea să-şi îşi găsească veacul în special aici la noi, la Arhiepiscopie, cu excepţia iernilor, când era mai frig şi atunci se mai ducea pe acasă, dar în rest stătea şi dormea aici. Pe o bancă sub streaşina căminului preoţesc, fie aici cu portarii, fie printr-o sală de curs la seminar. Oamenii de aici chiar îl protejau, el fiind un om chiar foarte simpatic, nu era un individ de care să te fereşti sau să fure – Doamne, fereşte – în viaţa lui n-a furat o floare. Lulu simţea omul bun şi omul rău, de omul rău nu se apropia, nu avea nici o comunicare cu el, de oamenii buni se apropia şi nu se mai dezlipea toată viaţa, fapt pentru care îi erau şi foarte dragi copiii. El avea mereu pentru copii prin buzunare bomboane, ciocolată şi le dădea. Îi plăcea să participe la slujbe. Era de la Dumnezeu şi un om foarte muzical. El avea o ureche muzicală perfectă, avea şi voce, fapt pentru care un ambient cu muzică, cu armonie, îi făcea bine, îl liniştea probabil. Şi la nunţi cânta, cânta cu orchestra, cânta foarte bine. El nu bea alcool, o altă parte foarte importantă. La nunţile acestea, el nu se ducea pe la mese, la oameni; el stătea acolo unde i se spunea, îi dădeau o măsuţă lângă orchestră şi acolo mânca. Nu bea decât suc sau apă, la început nu bea nici cafea şi stătea acolo cuminte. În fiecare dimineaţă, fie că dormea pe aici pe undeva sau acasă la sora lui, undeva în jur de ora 7 apărea, fie la Catedrală şi îşi făcea rugăciunile în biserică, fie venea aici la seminar, la facultate şi urca la etajul I la capelă, unde îşi făcea rugăciunile, după care se întorcea şi mergea întotdeauna jos la cantină, unde femeile îi dădeau micul dejun, îi mai dădeau câte o cafea de la ele. Aşa a şi murit, de fapt. A venit într-o dimineaţă, n-a venit la Catedrală, ci a mers la Paraclis. Urcând scările acolo, că intrarea în Paraclis e de la etajul I, i s-a făcut rău. Era un elev, un copil de prin clasa a IX-a, a X-a şi l-a strigat pe unul să-l ajute, dar copilul s-a speriat de el, că n-a ştiut ce se întâmplă, nu-l cunoştea bine pe Lulu şi s-a ferit de el când i-a întins mâna. Cumva a reuşit să urce până la etaj şi acolo s-a rezemat de un calorifer, a pus mâna să se sprijine, acolo a căzut jos şi acolo a murit. Adică, mergând la biserică. A murit în acest mod şi în acest loc, adică acolo unde se pare că el se simţea foarte bine”, spunea părintele Iustin Chira.

Bartolomeu Anania l-a iubit mult

Şi a fost îngropat cu mare cinste: ”A fost preluat oarecum de noi şi ceea ce a însemnat înmormântarea lui. Adică, haine, sicriu. De la IML a fost adus aici în curte sicriul cu el şi aici s-a făcut prima slujbă, chiar de către mitropolitul Bartolomeu, cu toţi elevii şi studenţii prezenţi aici. Era curtea plină, ceea ce nu se prea întâmplă oricui. Înmormântarea propriu-zisă a fost la Cimitirul Central, cu prezenţa Corului Seminarului Teologic, o mulţime imensă – pe puţin 400-500 de oameni -, primăria i-a dat un loc gratuit de mormânt şi după înmormântare un creştin foarte cumsecade care îl ocrotea mai mult în ultimii ani şi care îi purta de grijă mai atent, dl Gocan, a făcut şi o masă de pomană pentru Lulu, unde au fost vreo 200-300 de persoane. Adică, probe din acestea de simpatie şi atitudine creştinească foarte consistente, în concordanţă cu dimensiunea nevinovăţiei lui. Îmi aduc aminte de un gest al lui Lulu, când a murit episcopul Teofil Herineanu, în 1992. Era foarte ataşat de arhiepiscopul Teofil şi arhiepiscopul îl proteja, nu numai că îi dădea câte un bănuţ, dar şi trimitea pe câte cineva dintre noi cei mai tineri şi îi cumpăra haine, mai ales toamna, ghetuţe, pantaloni, câte un palton, căciulă. De asemenea, primea şi mâncare aici, mâncare din care mânca şi arhiepiscopul. Era tratat cu totală egalitate, nu-i aruncai o coajă de pâine. Dovadă că el a simţit toate acestea a fost că în momentul în care a murit arhiepiscopul Teofil, după ce a fost catafalcat aici în salonul de sus, prima coroană la sicriul arhiepiscopului Teofil a fost adusă de Lulu. Iar Lulu nu s-a mai dus de lângă sicriu decât să mănânce sau la baie până a fost înmormântat arhiepiscopul Teofil. Zi şi noapte a stat lângă el”.

Şi mitroplitul Bartolomeu Anania l-a iubit foarte mult.

”Mitropolitul Bartolomeu, care l-a cunoscut în diferite circumstanţe pe Lulu, mai ales că era un obişnuit al curţii în care dânsul locuia, îl vedea dincolo de infirmităţile lui fizice şi psihice, îl vedea în curăţirea sufletului său şi asta a contat foarte mult. De aceea, de fiecare dată când îl vedea îi dădea câte un bănuţ simbolic şi Lulu a simţit că în această curte are o familie. Dincolo de toate, Lulu era un om credincios şi când a murit, mitropolitul Bartolomeu s-a implicat în organizarea funeraliilor, am şi plătit toate cheltuielile şi el însuşi i-a făcut o slujbă de pomenire în curtea centrului eparhial, chiar pe platou, şi a şi vorbit într-o predică despre el, spunând că toată viaţa lui n-a ştiut de fapt cum îl cheamă, n-a ştiut că acest om are un nume, Iosif. Nu i-a ştiut nici vârsta, dar dincolo de toate l-a apreciat pentru curăţirea sufletului său”, povestea şi părintele Bogdan Ivanov.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

https://youtu.be/kGc8oXNBsrs

video: youtube

foto a/n Lulu, cu câteva luni înainte de moarte: Radu Merisescu