Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Festival Național Studențesc de Colinde și Tradiții de Crăciun la Cluj-Napoca

Apropierea Crăciunului înseamnă organizarea de concerte de colinde, unul dintre acestea fiind programat sâmbătă, 7 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului. Astfel, de la ora 18.00 va avea loc cea de-a VI-a Ediție a Festivalului Național Studențesc de Colinde și Tradiții de Crăciun „Laurențiu Hodorog”.

”Evenimentul reprezintă un proiect de suflet al instituției, pe care l-am gândit și organizat în fiecare an, pentru a onora memoria celui care a fost Laurențiu Hodorog, primul Director al Casei de Cultură a Studenților, un mare iubitor al tradițiilor și obiceiurilor populare românești din preajma Crăciunului”, a menționat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș”.

Cine va urca pe scena Casei de Cultură a Studenților?

Sâmbătă vor urca pe scena sălii de spectacole ”Laurențiu Hodorog”, ansamblurile folclorice studențești din țară care vor reprezenta Casele de Cultură ale Studenților din țară: ”Doina Timișului” (Casa de Cultură a Studenților Timișoara), ”Doina Carpaților” (Casa de Cultură a Studenților Iași),) ”Mărțișorul” (Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca), care vor interpreta diverse tipuri de jocuri și colinde, specifice zonelor din care provin.

Totodată, vor fi invitate și două ansambluri folclorice studențești care vor reprezenta mediul universitar clujean, este vorba de Ansamblul Folcloric Studențesc ”Românașul” – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și de Ansamblul Folcloric Studențesc ”Mugurelul” – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Capra și Ursul – tradiții românești

Ca în fiecare an, invitații au demonstrat că fiecare ediție a Festivalului Național Studențesc de Colinde și Tradiții de Crăciun ”Laurențiu Hodorog” este una specială, prin aportul de culoare locală, specifică zonei pe care o reprezintă, ilustrată atât de bine prin intermediul costumelor populare, măștilor autentice, cântecelor, jocurilor și interpretării artistice a personajelor devenite deja legendă în mitologia populară românească: Capra, Ursul, Dansul Căiuților, așa că vă asteptăm cu drag să trăim împreună, bucuria din pragul sărbătorilor de iarnă!

Intrarea se face pe bază de invitație, valabilă pentru două persoane. Invitațiile se oferă în mod gratuit, în limita locurilor disponibile și se pot ridica de la Agenția de Bilete de la parterul Casei de Cultură a Studenților, precum și de la Cinematograful ”Florin Piersic”.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO. Concert Deep Purple la Cluj, pe 10 decembrie. Legendara trupă, mesaj pentru clujeni

Concert Deep Purple la Cluj. Legendara trupă va susține pe 10 decembrie, la Sala Polivalentă din Cluj Napoca un concert, care...

Închide