Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTOPROVOCARE. Brad împodobit când Moş Crăciun se numea Moş Gerilă

Un brad împodobit când Moş Crăciun se numea Moş Gerilă. Au trecut cel puţin 30 de ani de atunci. Unii am prins acea perioadă, alţii, nu. Cei care aţi prins acele zile, vă amintiţi atmosfera? Cei care n-aţi prins-o, v-a povestit-o cineva? Bradul sărăcăcios, poate cu globuri, poate cu bucăţi de vată care imitau zăpada, cu o instalaţie necăjită, cu bomboanele de pom pe care le mâncam şi lăsam doar staniolul sau puneam bucăţi de pâine în locul cicololatei din interior…

Prin aceste rânduri încercăm doar să vă provocăm amintirile.

Şi pentru asta poate că ajută şi versurile lui Adrian Păunescu:  “Cade din ceruri ultima filă/ Fiii românilor colinde spun/ Ce doriți voi să vă dea moș gerilă?/ Să ni-l aduca pe Moș Crăciun!”.

Sau versurile dintr-o revistă Cutezătorii:

“Aho, aho, copii şi fraţi/ Staţi puţin şi nu mînaţi/ Şi urarea mi-ascultaţi/ C-am pornit-o de cu zori/ Prin ţară colindători/ Prin oraşe, prin comune/ Cu urările străbune/ De viaţă, de sănătate/ La constructorii voinici/ La mineri, la-nvăţători/ Că ni-e ţara cîmp de flori/ Răsădit de muncitori/ Tînăr să se-nalţe-n soare/ Cu uzine, cu ogoare/Şi cu vise minunate (…)Anul care s-a-ncheiat/ A fost mîndru … Pentru zile minunate/ De partid asigurate;
Anul care s-a-ncheiat/A fost mîndru şi bogat/Am’nălţat un imn ales/ Pentru-al XII-lea Congres/Cîntând dragostea fierbinte/ Pentru bravul preşedinte/Reales de-al ţării For/ Şi de întregul popor/ Să ne fie înainte/Înţelept conducător/ Nalt exemplu, far şi zbor ….”.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

foto: Alexandru Valentin Crăciun

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Felicitare de an nou a Casei Pionierilor Cluj, 1964, ultimul an de RPR. “Noi succese în muncă”

O felicitare din 1964 (arhiva www.portalcj.ro) a Casei Pionierilor Cluj, ultimul sfârşit de an în care România a fost Republică...

Închide