Mulţi români îşi petrec Crăciunul departe de casă. Unul dintre ei este o clujeancă, studentă în Londra, care a scris pentru www.portalcj.ro câteva gânduri pline de sensibilitate:
Dorul de casă
“Sunt 457.000 de cetăţeni români care trăiesc în Marea Britanie. 457.000 de suflete care şi-au lăsat ţara în speranţa unei vieţi mai bune. Eu sunt unul din ele, o studentă în anul întâi la Londra.
Dorul de casă este absolut inevitabil, iar perioada sărbătorilor îl amărăşte şi mai tare. Nu am avut bani să ma întorc acasă de Crăciun. Companiile aeriene cunosc şi ele numărul de suflete româneşti ce locuiesc aici şi stiu şi cât de tare ne încearcă dorul de Crăciun. Prin urmare biletul dus-întors de 50€ se transformă ca prin minune în luxul de 400€.
Totuşi, cu puţin noroc am reuşit să petrec sărbătorile alături de verişorul meu şi familia sa, în Portsmouth. Aici am trăit propriul miracol de Crăciun. Totul era ca acasă. Bucătăria plină ochi de oameni care lucrează de zor la tăiat măsline şi castraveţi muraţi pentru salata de boeuf, la tocat carnea pentru cârnati, pus la marinat rața şi frământat cozonacii.
Eu, exact ca la bunica acasă, a trebuit să tai legumele şi inamicul meu de moarte: usturoiul. An de an la casa bunicii, de Crăciun, eu eram desemnata pentru tăiat usturoiul, şi cumva, primul an în care nu mi-am petrecut Crăciunul acasă, tot la usturoi am ajuns. Printre pahare de vin şi usturoi, cu nelipsita muzică populară în fundal, simţeam fiorul sărbătorilor pe care nu credeam că o să îl simt la 2.500 km de casă.
Lacrimi, multe lacrimi
Către lăsarea serii, Remus (6 ani) şi Anton (10) au pornit la colindat împreună cu o mamică romancă şi cu încă doi copilaşi. Au mers să colinde românii ca mine care au rămas departe de casă de sărbători. Întorşi acasă cu trăistuţele pline de dulciuri şi zâmbetul până la urechi, ne povesteau cum nu înţelegeau de ce gazdele pe la care au fost cu colinda pufneau negreşit în lacrimi. Bieţii oameni nici nu ar fi visat să vadă patru copilaşi cu ochii strălucind de bucurie care continuă tradiţiile româneşti aici, pe malul Canalului Mânecii.
Lacrimi de bucurie au fost vărsate şi de bunicile din țară care ascultau cu sufletul la gură colindele nepoţilor lor prin video call, şi lacrimi am vărsat şi eu, pentru că, deşi nu am putut să merg acasă de Crăciun, m-am simţit mai “ca acasă” ca niciodată”.
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
