Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni a organizat azi o slujbă de pomenire a luptătorilor anticomunişti din Grupul Şuşman. Parastasul a fost oficiat la munte, în comuna Mărgău, la mormântul lui Teodor Şuşman, situat lângă drumul judeţean care coboară spre Valea Firii, între Răchiţele şi Doda Pili. La ceremonialul comemorativ-religios a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza.
”Pentru a străbate acest drum al memoriei au fost aşteptaţi toţi cei care au consideraţie pentru luptătorii anticomunişti, respectiv pentru cei care au fost nevoiţi să treacă prin infernul închisorilor comuniste, al coloniilor de muncă sau al deportărilor. Jertfa lor – pentru libertate, pentru naţiune şi ţară, pentru viitorul propriilor familii şi comunităţi – nu vrem să ne lase indiferenţi, nu vrem să se risipească în uitare.
Dimpotrivă, credem că trebuie cunoscută, desluşită, rememorată, respectată.
Sângele şi lacrimile vărsate de ei, suferinţele atroce pe care le-au îndurat, trebuie să devină pentru generaţiile românilor de astăzi o valoroasă zestre morală de curaj, verticalitate şi demnitate, pe care avem datoria să o îngrijim cu toată seriozitatea, ca să o putem transmite mai departe copiilor şi nepoţilor noştri”, au anunțat organizatorii.
Cine au fost cei din Grupul Șușman
În ziua de 2 februarie 1958, tinerii fraţi, Teodor şi Avisalon Şuşman, mureau eroic, cu arma în mână, într-o şură din cătunul clujean Tranişu, asediată şi apoi incendiată de trupele Securităţii.
Grupul de luptători anticomunişti “Şuşman” se formase în localitatea Răchiţele în anul 1948. Era alcătuit din oameni ai muntelui, admirabili şi curajoşi, care au refuzat să îngenuncheze în faţa ideologiei şi a terorii comuniste. Au fost “brazi” adevăraţi care au ales să se “frângă” fără a se “îndoi” încercând să apere felul lor de viaţă bazat pe credinţă, libertate, tradiţii, dreptate, simplitate.
De-a lungul celor 10 ani de grea existenţă, din grupul anticomunist de la Răchiţele au făcut parte Teodor Şuşman (senior), fraţii Teodor, Traian şi Avisalon Şuşman, Mihai Jurj, Lucreţia Jurj, Oneţ Roman, Gheorghe Mihuţ, Ioan Popa, Ioan Bortoş, Teodor Suciu. De asemenea, pe parcursul activităţii sale, Grupul Şuşman a beneficiat de sprijinul şi omenia necondiţionată a sute de familii de moţi din mai multe sate de munte din judeţele Cluj, Bihor şi Alba.
Teodor Șușman – Tatăl Moților
Liderul grupului a fost Teodor Şuşman (senior), care deţinuse în mai multe rânduri funcţia de primar al localităţii Răchiţele atât în perioada interbelică, în vremea guvernărilor liberale, cât şi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Însă faima lui Şuşman a trecut dincolo de limitele satului în care se născuse. După Primul Război Mondial devenise unul dintre liderii moţilor care, pentru a obţine şansele unei vieţi mai bune, doreau să fie împroprietăriţi cu o parte din pădurile Apusenilor. Susţinând cu toată determinarea şi cinstea aceste aspiraţii îndreptăţite, Teodor Şuşman avea să fie primit în audienţe speciale de către Regele Ferdinand, dar şi de către Regele Carol al II-lea. Pentru meritele şi lupta sa, Şuşman a primit din partea moţilor supranumele de “Regele Munţilor” sau pe acela de “Tatăl Moţilor”.
Mărturiile Lucreției Jurj
Cumplitei şi inegalei încleştări cu dictatura bolşevică i-au supraveţuit doar Lucreţia Jurj, Traian Şuşman şi Teodor Suciu. Restul luptătorilor anticomunişti din grupul “Şuşman” aveau să piară eroic, marea parte cu arma în mână, înfruntând fără poticneli brutala maşinărie de represiune comunistă. Cu toate că, la rându-le, au îndurat numeroşi ani de închisoare, cei trei – Lucreţia, Traian şi Teodor – au fost dăruiţi de Dumenzeu cu zile astfel încât după 1989 să poată mărturisi despre greutăţile şi tragediile inimaginabile prin care au trecut.
“Dorinţa mea, după Revoluţie, – povestea cu ochii înlăcrimaţi Lucreţia Jurj – o fost să fac cunoscut cine am fost noi, cei din Grupul Şuşman. N-am vrut să vorbesc atâta pentru mine, mai mult m-am simţit obligată să fac în aşa fel încât să ştie lumea de Şuşmani, de cei care o pierit. N-am vrut să rămână fără să se ştie cine o fost, de ce o fost fugiţi şi ce-o făcut. (…) Suntem datori să ne amintim de ei că, Doamne, mult o suferit (…) O fost vremuri grele să fii tot timpul hăituit de Securitate şi să umbli cu raniţa în spate după alimente, prin frig şi prin ploaie.
Cât de tristă era viaţa aia, de om hăituit, fără să fi făcut nimic, numa’ că nu ai gândit ca ei. Că dacă ai fi făcut ceva, ai fi zâs: No, am făcut o faptă pentru care îmi merit soarta.
Te-ai fi simţit vinovat. Am greşit, am făcut, acuma suport consecinţele, da aşa … Pentru ce? Că n-ai gândit ca ei? Că am vrut să fim liberi? Să ne exprimăm liberi?”; spunea Jurj.
