Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

În sfârșit! Floreștiul va avea două puncte de colectare a molozului – gata cu mobilierul aruncat prin parcări

În sfârșit! Floreștiul va avea două puncte de colectare a molozului – gata cu mobilierul aruncat prin parcări. În cea mai mare comună din țară, unde aproape zilnic sunt finalizate noi și noi locuințe, se vor înființa și două puncte de colectare a deșeurilor provenite din renovări și construcții.

Aceste două puncte urmează să fie implementate de către noile firme ce vor efectua serviciul de salubritate din comună. În cea mai mare comună din țară, din lipsa unor astfel de puncte, foarte multe piese de mobilier și material rezultat din renovări, era aruncat noaptea prin parcări, în jurul blocurilor sau prin pădure și malul Someșului.

Regele a….”plecat”, trăiască Regele! După cinci runde de licitații, la patru din ele neprezentându-se nimeni sau ofertele fiind neconforme, în sfârșit, UAT Florești are un nou operator privind colectarea și transportul deșeurilor. Este vorba de asocierea AVE Bihor și RDE Harghita, prezentarea acesteia și a planurilor de viitor având loc în cadrul unei conferințe online de presă.
Începând de luni, 1 iunie, deșeurile din Florești sunt ridicate de operatorul menționat, care intră pe teren zilnic, cu 12 autospeciale, plus autoutilaje speciale care vor ridica containerele pentru deseurile de moloz.
Sunt sigur că aveți multe întrebări, dar, pe rând vom găsi răspuns la toate nelămuririle. Până atunci, iată câteva idei în ale căror coordinate se va desfășura colaborarea.
Trebuie să conștientizăm faptul că este vorba de o colaborare tripartită: administrație – operator – oameni. În prezent sunt datorii la taxa de salubritate de 5 milioane de lei, bani pe care Primăria Florești nu i-a încasat de la populație, adică aproape 10% din veniturile atrase la bugetul local. Nu am vrut să acționez dur până acum, dar cei de la executări silite vor trimite somații celor care nu au plătit, iar apoi sumele vor fi recuperate. Nu pot accepta ca 10% din bugetul comunei să fie folosit pentru a compensa taxa neplătită. 5 milioane de lei reprezintă un milion de euro, bani cu care putem face multe în comună.
Vrem să atingem țintele stabilite de UE și până la finele anului să nu ajungă mai mult de 50% din deșeuri la unitatea de colectare finală. Asta înseamnă colectare selectivă și se va pune la dispoziție întreaga infrastructură ncesară. În zona de case colectarea selective este demarată deja și va continua zilele acestea implementarea sa, iar în zona de locuințe colective se fac pași alerți pentru punerea la punct a infrastructurii.
Ne vom axa pe infrastructură, organizare și conștientizarea cetățenilor.
În două luni operatorul va presta serviciul la cote maxime și se va ajunge la 16 utilaje zilnice, plus cele speciale.
Se vor pune la punct 2 puncte de colectare deșeuri rezultate din demolări și amenajări interioare. Floreștenii vor putea depozita gratuit acolo deșeurile mari. Va exista și un serviciu de ridicare contra cost de la punctul gospodăresc.
Tehnologia va juca un rol aparte și important în cadrul serviciului. Vorbim de monitorizare și coordonare GPS a utilajelor, de transmisiuni date de la punctele de colectare, de e-gestionare a sesizărilor, de camera video și de fixări foto video a operațiunilor.
Taxa pentru populație nu poate depăși 12 lei pe lună, așa cum prevede caietul de sarcini. Plata se va face în continuare la Primărie, care va deconta apoi operatorului. Persoanele juridice vor avea contracte directe cu Asocierea care a câștigat licitația.
Regulamentul cadru care va cuprinde toate aceste aspect și multe altele este pe punctul de a fi finalizat, urmând apoi să fie aprobat de Deliberativul local.
Nu în ultimul rând, doresc să le mulțumesc celor de la StrictPrest, lui Jenucu Veres si nu numai, operatorul care acum trei ani, într-o situație critică pentru Florești, a preluat colectarea deșeurilor în comună și de atunci a prestat cu succes serviciul ! a spus primarul Horia Șulea.

Un comentariu

  1. George Răspunde

    Oameni destepti oamenii din comuna Florești. Cel puțin legat de faptul că nu au dorit ca comună să facă un upgrade la denumirea de oraș* 🙂. Totuși, e aiurea să arunci mizeria pe oriunde apuci. Bine că se va rezolva problema asta. Ar fi păcat să nu o rezolve, trăiesc într-o zonă foarte frumoasă. În Cluj am înțeles că vor avea și metrou… E o zonă cu potențial pe toate planurile… mai ales pe plan turistic. Ar fi păcat să nu profite de acest potențial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Cum arată Micul Cluj din Republica Moldova

FOTO. Cum arată Micul Cluj din Republica Moldova. Autoritățile de peste Prut au botezat un parc central după numele Clujului...

Închide