Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

STUDIU. Vezi cum apreciază elevii și profesorii clujeni “ școala online“ 

În perioada 23-26 mai 2020, Inspectoratul Școlar Județean Cluj împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj, a desfăşurat o acţiune de colectare a feedback-ului privind activitățile de învățare online, în scopul îmbunătățirii accesului și participării elevilor la instruirea asistată de tehnologie, prin aplicarea unor chestionare online adresate elevilor de gimnaziu şi liceu, părinţilor şi cadrelor didactice, conform prevederilor din Planul de măsuri/ intervenție educațională pentru situația suspendării cursurilor în învățământul preuniversitar din judetul Cluj, în conformitate cu Ordinul MEC nr. 4135/ 21.04.2020 de aprobare a Instrucțiunii privind asigurarea continuității procesului de învățare la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar.

La chestionarele aplicate, în format online, au răspuns elevi, părinţi şi cadre didactice din 155 de instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Cluj.

  • Nivelul de învăţământ al respondenţilor este bine distribuit pe cele patru niveluri (în cazul părinţilor şi cadrelor didactice), acest lucru fiind important pentru a obţine un feedback corect.

 

Nivelul

Elevi

Părinţi

Cadre didactice

Preşcolar

17%

18%

Primar

20%

17%

Gimnazial

63%

41%

39%

Liceal/ profesional

37%

22%

26%

 

  • În ceea ce priveşte mediul de provenienţă, procentele de respondenţi sunt apropiate între elevi şi cadre didactice, în cazul părinţilor apărând o diferenţă (cu 14% mai puţini părinţi decât copiii lor, din mediul rural au răspuns la chestionar).

 

Mediul de rezidență Elevi Părinţi Cadre didactice
Urban

61%

75%

63%

Rural

39%

25%

37%

 

  • Referitor la tipurile de activităţi online desfăşurate, toate cele trei categorii de respondenţi aleg aceleaşi prime trei activităţi ca fiind cele mai frecvent desfăşurate.

  • Anumite diferenţe procentuale apar în ceea ce priveşte rezolvarea / încărcarea de sarcini de lucru (elevii şi părinţii selectează opţiunea în procent mai mare decât cadrele didactice) şi în ceea ce priveşte activităţile de tip dirigenţie/consiliere, unde procentul este invers (mai multe cadre didactice afirmă că desfăşoară acest tip de activităţi decât elevii şi părinţii).

 

Activități desfășurate online

Elevi

Părinţi

Cadre didactice

Lecţii de învățare/recapitulare la diferite materii

89,5%

84,3%

90%

Rezolvarea / încărcarea de sarcini de lucru pe platformele educaționale

67,4%

70,2%

59,4%

Activităţi tip dirigenţie/consiliere

40,2%

40,4%

51,3%

 

  • Legat de dificultăţile în desfăşurarea activităţii online, mai mult de jumătate dintre elevi şi părinţi afirmă că nu întâmpină dificultăţi (54% dintre elevi şi 55% dintre părinţi).

Principala dificultate identificată de elevi este cea tehnică, în utilizarea platformelor/ mijloacelor electronice (26%), aspect menționat şi de către cadrele didactice (25%).

  • Cadrele didactice identifică însă în procent mai mare şi alte dificultăţi, cum este motivația scăzută a elevilor (49%), accesul dificil al elevilor la mijloacele electronice de comunicare (43%) şi adaptarea lecțiilor, în format digital (31%).

  • Părinţii observă şi ei ca principală dificultate motivația scăzută a copiilor care sunt distraşi de la conținutul lecțiilor, de tehnologia pe care o au la îndemână (într-un procent mult mai mic decât cadrele didactice, 21%), aceştia menţionând şi dificultăţi cu conexiunea la internet, faptul că unii copii sunt prea mici pentru a folosi singuri tehnologia, lipsa socializării cu alţi copii şi a relaţionării directe, apropiate, cu cadrul didactic.

  • În ceea ce priveşte gradul de mulţumire faţă de desfășurarea şi eficienţa activităților online, părinţii şi apoi elevii sunt cei mai mulţumiţi, 78%, respectiv 65% alegând variantele „Foarte mulţumit” şi „Mulţumit”. Cadrele didactice aleg în marea majoritate variantele „Relativ mulţumit” şi „Mulţumit” (aceştia întâmpină de altfel şi mai multe dificultăţi în desfăşurarea activităţilor).

În cazul tuturor categoriilor de respondenţi, procentul care alege variantele „Nemulţumit” şi „Foarte nemulţumit” este mic (4% elevi şi părinţi versus 6% cadre didactice).

 

Gradul de satisfacție Elevi Părinţi Cadre didactice
Foarte mulțumit

21%

35%

5%

Mulțumit

44%

43%

35,6%

Relativ mulțumit

31%

18 %

53,5%

Nemulțumit

3%

3%

5%

Foarte nemulțumit

1%

1%

1%

 

Cei care au ales variantele ”Nemulțumit”sau ” Foarte nemulțumit” la întrebarea anterioară identifică şi câteva motive pentru alegerea lor:

  • Din punctul de vedere al părinţilor, copiii stau prea mult în fața ecranelor, având prea multe ore online, ceea ce îi obosește și îi face irascibili.

  • De asemenea, părinţii identifică dificultatea pentru cei care nu au au telefoane performante sau calculatoare, sugerând că acestea ar trebui asigurate de către școli.

  • Elevii se referă şi ei la oboseală, timpul lung petrecut în faţa ecranelor, programul încărcat, precum şi la dificultăţile tehnice, de conexiune.

  • Cadrele didactice menţionează şi ele lipsa dispozitivelor necesare la unii elevi, precum şi problemele legate de conexiunea la rețea.

Alte răspunsuri se referă la colaborarea şi comunicarea cu elevii, cadrele didactice subliniind importanţa interacţiunilor faţă în faţă, a apropierii faţă de copii/elevi (în special la cei mai mici, dar nu numai).

De asemenea, activitățile cu copiii/ elevii cu CES sunt menționate ca fiind dificil de realizat. În multe cazuri, nu s-a obţinut un feedback corespunzător cu privire la eficienţa activităţii.

  • La întrebarea referitoare la preferinţa pentru activităţile online/ activități față în față, adresată elevilor, aceştia aleg în cea mai mare măsură o combinaţie între activități online și față în față (52%), apoi numai cursurile/orele față în față (35%). Doar 6% ar alege doar cursuri online, iar 7% nu răspund.

  • Ultima întrebare permite respondenţilor să propună alte activități online la care le-ar plăcea să participe / să participe copiii lor (întrebare adresată elevilor şi părinţilor): a) cel mai frecvent, elevii propun activităţi sportive, educație fizică, dans, apoi activități de dezvoltare personală, activităţi educative, jocuri educative, jocuri de socializare, precum şi activităţi artistice – desen, pictură, grafică, muzică, lecții de chitară; b)din punctul de vedere al părinţilor, cei mai mulţi afirmă că nu doresc alte activități online, e suficient/ e prea mult deja. Cei care dau totuşi nişte sugestii menţionează activităţi de consiliere și orientare, orientare în carieră, activități de dezvoltare personală și dezvoltare a abilităților de comunicare și socializare, activități distractive, de relaxare, concursuri și activități extracurriculare, dar şi folosirea manualelor digitale.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

STUDIU. Vezi cum apreciază elevii și profesorii clujeni “ școala online“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Un tânăr a zburat cu mașina într-un șanț pe Calea Turzii

FOTO. Un tânăr a zburat cu mașina într-un șanț pe Calea Turzii. O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă și...

Închide