Directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj, dl Patriciu Achimaș a declarat că numărul mare de pacienți și cozile uriașe de la oncologie se datorează faptului că în aceste luni de pandemie, mulți pacienți și-au întrerupt tratamentul, El a mai precizat că zilnic se confruntă cu sute de cazuri și că fac tot posibilul să îi interneze și să asigure tratament tuturor bolnavilor.
‘Sunt pacienţi care n-au fost trataţi în lunilea astea. Am avut 1.830 săptămâna trecută, 570 ieri, azi n-avem încă statistica, dar sunt sigur peste 500. Facem tot ce e omeneşte posibil. Vin pacienţi şi nu-i putem opri, oricât ar fi de planificat. Şi sigur că-i primeşti pe toţi, că 80% sunt din altă localitate. Şi trebuie făcut triajul, fiindcă astea-s regulile, şi testare la pacienţii oncologici. Iar toate aceste lucruri trebuie să se desfăşoare în afara spaţiului de spital. Căutăm toate soluţiile şi noi, colegii mei sunt absolut înnebuniţi de cât lucrează. A ne bate joc de oameni ar însemna să-i trimitem acasă’, a spus Patriciu Achimaş Cadariu.