Autoritățile au aplicat 5 sancțiuni contravenționale administratorilor drumurilor pentru că nu au reușit să își îndeplinească obligațiile privind deszăpezirea drumurilor.
În baza verificărilor, la nivelul județului Cluj au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, de către administratorii drumurilor.
Astfel, cu amendă în valoare de 10.440 de lei a fost sancționat administratorul DN1, 14.500 de lei cel al DJ108C, 3.045 de lei în urma constatărilor privind DJ108A și alte două amenzi în valoare de 3.045 de lei administratorului străzii Pădurii și Bulevardului Muncii, din municipiul Cluj-Napoca.