Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

FOTO. Cluj-Napoca, primul oraș din România care ar putea avea autobuze autonome

Primul autobuz autonom din România ar putea circula pe străzile din Cluj-Napoca chiar începând de anul viitor, informează EBS Radio. Primăria lucrează la un proiect-pilot în acest sens, împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și cu firme din domeniul tehnologiei. Clujul ar urma astfel, exemplul unor orașe europene.

„Propunem o linie zero în zona centrală a orașului, care să fie deservită de un autobuz autonom. Un proiect care deja se testează în unele orașe europene cum ar fi Viena, Lyon sau Paris. Într-unul sau maximum doi ani putem să testăm, să avem un proiect pilot pe aumite rute bine stabilite și, sigur, pe parcursul dezvoltării tehnologiei vom putea să extindem acest proiect pilot”, a declarat directorul de dezvoltare al municipalității, Ovidiu Cîmpean.

Astfel de proiecte inovative de mobilitate urbană se vor afla printre prioritățile Uniunii Europene, în viitorul exercițiu financiar, a mai adăugat Ovidiu Cîmpean.

Continuarea amenajării benzilor dedicate, asigurarea unei flote de transport public 100% electrice până în 2030, extinderea spațiilor pietonale sau realizarea metroului și a trenului metropolitan sunt alte investiții care ar urma să îmbunătățească mobilitatea clujenilor.

Astfel de autobuze autonome, care circulă pe linii dedicate și scurte, au o capacitate de maximum 12 pasageri și o viteză de 20 de km/h.

Cluj-Napoca este primul oraș din România care a introdus autobuzele electrice și încearcă și acum să dea tonul unui transport în comun revoluționar.

Autobuzele autonome din Viena:

Autobuzul autonom din Paris:

 

Iată cum funcţionează în Viena:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Floreștiul va avea o bază sportivă de 1,7 milioane de euro

Primarul Horea Șulea a anunțat azi o investiție publică de 1,7 milioane euro la Florești, din fonduri guvernamentale. ”Investiția vine...

Închide