Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO&VIDEO. Fermă mistuită de incendiu. Animalele nu au putut fi salvate

O fermă din comuna Călățele, județul Cluj, a fost mistuită de flăcări. Pompierii s-au luptat mai bine de patru ore cu focul, deoarece în interiorul fermei erau depozitate peste 15 tone de fân.

Animalele au fost surprinse de flăcări și nu au putut fi salvate.

„Două autospeciale pentru stins incendii din Detașamentul Huedin și o autospecială a serviciului voluntar pentru stații de urgență din Călățele au intervenit în cursul nopții pentru a stinge flăcările care au cuprins un saivan pentru animale din Călata din comuna Călățele.

Incendiul a fost anunțat jurul orei 20.00, iar operațiunile de stingere au durat mai bine de 4 ore, având în vedere că în saivan erau depozitate peste 15 tone de fân. 11 bovine au fost surprinse de flăcări în interiorul saivanului și nu s-au putut salva.

Anexa gospodărească cu o suprafață de aproximativ 250mp a fost distrusă în totalitate”, transmite ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
100 de ani de învăţământ superior la Cluj, marcată de Romfiletalia

Romfilatelia a anunţat că pune în circulaţie o emisiune specială dedicată împlinirii a 100 de ani de învăţământ superior la...

Închide