Pământul suspendat a ajuns la Cluj. Globul a fost expus la clădirea The Office şi a avut deja sute de vizitatori.
Pământul suspendat în aer este înfățișat de „Gaia” creația artistului britanic Luke Jerram și este adusă în premieră în România. Până acum pământul suspendat în aer a mai fost expusa doar la muzeul din Liverpool, unde oamenii stăteau la coadă pentru a-l vedea, sau în centrul Hong Kong-ului, China.
“Acum, în 2019, lumina a crescut. Iar odată cu ea creștem și noi. Și cum creșterea nu este posibilă fără conștientizare, tematica acestei a doua ediții este CONȘTIENTIZAREA. Așa se face că poveștiile instalațiilor care vor lumina orașul anul acesta nu sunt povești de adormit, ci sunt povești de trezit…conștiința. Vă invităm, așadar, să parcurgem împreună acest drum, acest circuit al instalațiilor de lumină ✨, între 21 noiembrie și 15 decembrie. Pentru că împreună strălucim mai tare”, au transmis organizatorii.
FOTO: Dan Bodea – Transilvania Reporter
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.