Ultima actualizare: 17.9.2024
Locale

Taximetriști: Primăria Cluj-Napoca va analiza săptămâna viitoare majorarea tarifelor la taxi de la 2,25/km la 3,75/km

Cei peste 100 de taximetriști care au participat azi la o acțiune la Primăria Cluj-Napoca pentru a pune presiune pe autorități pentru majorarea tarifelor au obținut promisiuni de la viceprimarul Dan Tarcea.

”Supărarea noastră este tariful mizer pe care muncim de 6 ani, timp în care toate s-au scumpit. Domnul viceprimar a fost amabil și a primit la dânsul în birou 4 colegi, un fel de delegație ad-hoc. Am plecat de acolo cu promisiunea fermă că săptămâna viitoare o să se întrunească comisia în care se analizează memoriul tehnic, depus de noi în iulie, prin care solicităm majorarea tarifului maximal de la 2,25/km la 3,75/km, tarif pe care expertul contabil l-a stabilit în urma unor calcule temeinice, nu din burtă, făcute cum spune legea și normele ANRSC. Am mai discutat cu domnul viceprimar despre accesul nostru, exclusiv când avem client, pe benzile dedicate transportului în comun. Pentru că Legea 38 ne permite. Și noi tot transport public suntem”, a spus unul dintre taximetriști.

Acesta a precizat că s-a tras un semnal din partea șoferilor de taxi care și-au arătat disponibilitatea de a pierde timp și bani pentru ca lucrurile să se întâmple, să aibă tarife decente și să poată circula pe banda de autobus.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO. Bărbat atacat de urs lângă Cluj. Imagini care vă pot afecta emoţional. Atenţie, turişti!

O dramă era să se petreacă într-o localitate din judeţul vecin Bistriţa-Năsăud, unde un urs a atacat un om, în...

Închide