Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

El Chapo de Cluj. Un deținut de la Penitenciarul Gherla a încercat să evadeze săpând un tunel în celulă, dar a fost prins

Deținutul Lupu Mădălin Niki, condamnat la închisore pe viață, pentru săvârșirea a patru crime (două comise în libertate, două în timpul detenției) a încercat să evadeze din Penitenciarul Gherla, săpând un tunel în zidul camerei de deținere, în spatele frigiderului.

”Acesta a săpat în zidul camere, în zile repetate, și pe care-l uda cu apă pentru a atenua zgomotele produse, un tunel pentru a ajunge în ghena de gunoi de pe secția de deținere. Ghena de gunoi aferentă secției de deținere comunică printr-un burlan (cu grosimea necesară treceri unui om) cu ghena din afara sectorului de deținere, unde se află și curțile de plimbare ale deținuților. Din afara sectorului de deținere, deținutul Lupu Mădălin Niki intenționa să sară gardul în curtea bisericii penitenciarului și de acolo în fabrica de mobilă a Penitenciarului Gherla care este dezafectată. Norocul, informațiile și transferul deținutului au dus la aflarea incidentului”, susțin sindicaliștii de la Penitenciarul Gherla.

 

Tentativa de evadare zădărnicită din cauza informațiilor a doi deținuți, colegi de celulă cu deținutul Lupu Mădălin Niki. Astfel, acesta urma să fie transferat într-un penitenciar din București pentru o expertiză, moment în care ceilalți doi deținuți au alertat angajații penitenciarului care au descoperit gaura din peretele celulei, pe care infractorul periculos o masca cu frigiderul din cameră. Autospeciala care transporta pe deținutul Lupu Mădălin Niki la București a fost întoarsă din drum, în momentul aflării incidentului.

Directorul pazei răspunzător moral al tentativei de evadare

Slaba coordonare și lipsa măsurilor luate împotriva deținuților de către directorul adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, comisar șef de poliție penitenciară Florin APAHIDEAN au condus, în timp. la apariția, în rândul deținuților, a unor comportamente necorespunzătoare și a unor atitudini care exced normelor de drept privind executarea pedepselor.

Angajații Penitenciarului Gherla au semnalat, în repetate rânduri, conducerii penitenciarului că deținuții, în lipsa fermității ofițerului Florin APAHIDEAN, au început să aibă un comportament dezadaptativ, jignind, amenințând, agresând personalul care desfășoară activități directe cu aceștia.

”La apel intrăm cu capul în pământ”, afirma un agent supraveghetor. Această situație se întâmplă din cauza tolerării abaterilor deținuților de la reguli de către directorul adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, comisar șef de poliție penitenciară Florin APAHIDEAN, care nu ia măsuri eficiente de contracarare a acestor comportamente ale deținuților.

Sindicaliștii mai reclamă că ”Agent borât” este forma de comunicare a ofițerilor cu agenții, iar lipsa fermității ofițerilor împotriva deținuților a fost înlocuită cu jigniri ale factorilor de conducere îndreptate împotriva agenților sau cu mustrări și atitudini nedeontologice efectuate de ofițeri împotriva agenților, chiar în fața deținuților, slăbindu-le acestora autoritatea.

Fosta conducere a ANP tolera la rândul ei lipsa profesionalismului directorului pazei

Incidentele operaționale și critice din Penitenciarul Gherla au printre alte cauze și lipsa de implicare a foștilor directori generali ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) cărora le-au fost prezentate faptele directorului adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, comisar șef de poliție penitenciară Florin APAHIDEAN, însă nu au luat nicio măsură, favorizând indirect escaladarea neregulilor din Penitenciarul Gherla.

Controale efectuate de ofițeri ”în costum de motociclist”

Ofițerii Penitenciarului Gherla, cu încălcarea dispozițiilor directorului general al ANP privind portul uniformei de serviciu, au efectuat în costum de motociclist, un control la un punct de lucru exterior, unde lucrau deținuții selecționați la muncă. Pentru ca legea să fie încălcată până la capăt, ofițerul, în costum de motociclist, a procedat, fără mandat, la percheziționarea agentului, chiar în fața deținuților, depășindu-și atribuțiile de serviciu.

FSANP a sesizat comisia de disciplină împotriva lui Florin APAHIDEAN

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat comisia de disciplină împotriva directorului adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar, comisar șef de poliție penitenciară Florin APAHIDEAN pentru nerespectarea dispozițiilor șefilor ierarhici, depășirea atribuțiilor de serviciu și pentru încălcarea valorilor democrației.

Sesizarea comisiei de disciplină împotriva lui Florin APAHIDEAN se află momentan pe masa comsiei de disciplină a polițiștilor de penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Sursa: Penitenciare.info

ANP: nu a fost tunel, a fost scobitură

ANP a confirmăm faptul că joi, la nivelul Penitenciarului Gherla, a fost înregistrată o tentativă de evadare, eveniment prevenit și gestionat cu operativitate de polițiștii de penitenciare aflați în serviciu. Prin activități operativ-informative specifice, angajații Penitenciarului Gherla au identificat persoana condamnată care, prin utilizarea unui obiect ascuțit improvizat, a încercat perforarea peretelui camerei de deținere.

”Subliniem faptul că tentativa s-a concretizat într-o scobitură în peretele camerei, iar nu într-un tunel, așa cum eronat s-a vehiculat în spațiul public. În legătură cu fapta săvârșită, a fost sesizată Poliția Municipiului Gherla, fiind, totodată, informat și judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Menționăm că, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii acestui incident, precum și pentru identificarea și eliminarea factorilor de risc asociați siguranței deținerii și regimului penitenciar, o echipă constituită din specialiști de la nivelul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a deplasat la Penitenciarul Gherla. În prezent, activitatea unității de detenție se realizează în condiții optime, starea de spirit în rândul persoanelor private de libertate fiind echilibrată”, au anunțat reprezentanții ANP.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Accident între un camion și un autoturism, în Florești. Patru persoane au fost rănite

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 11,00, pe strada Avram Iancu din localitatea Florești,...

Închide