Accident grav pe Calea Floreşti. Totul s-a petrecut în acestă dimineaţă din cauza unei maşini care a pătruns pe contrasens.
O autospecială pentru intervenție rapidă și două echipaje SMURD au fost alertate ca urmare a unui accident produs pe calea Florești din municipiul Cluj-Napoca, în jurul orei 8.00.
Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit trei autoturisme avariate și un bărbat, care suferise mai multe traumatisme, încarcerat într-unul dintre acestea. Alți doi ocupanți erau ieșiți din autoturismele avariate, dintre care unul era întins pe jos, amândoi conștienți și cooperanți.
Au fost solicitate forțe în sprijin, moment în care au fost alertate încă două autospeciale, una din municipiul Cluj-Napoca și una din punctul de lucru Florești.
Cea care se deplasa din subunitatea de pe strada Johannes Gutenberg a fost acroșată în timpul deplasării de către un alt autoturism, la cca 200 de metri de locul unde trebuiau să ajungă.
Ocupanții din mașină nu au suferit leziuni în urma accidentului și nici pompierii din autospecială. Roata autospecialei a fost spartă, drept pentru care autospeciala nu a mai putut continua deplasarea, iar pompierii au luat echipamentele de descarcerare și le-au dus cu forțele proprii, până la locul evenimentului.
La locul evenimentului a ajuns între timp și autospeciala din Punctul de Lucru Florești și a fost descarcerat bărbatul din autoturism, a fost extras cu echipamentele speciale, pentru a evita agravarea posibilelor afecțiuni suferite, și a fost predat echipajului SMURD. Acesta a fost preluat în stare de conștiență și cooperant și a fost transportat la spital.
Încă doi bărbați au fost consultați și transportați la spital, se pare cu afecțiuni ușoare.
Poliţia a stabilit că accidentul s-a produs ca urmare a pătrunderii pe contrasens a unei maşini. Au rezultat în total trei victime.
Sursa FOTO: Accident grav pe Calea Floreşti – ISU Cluj