Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

Povestea tristă a Denisei. Fetiţa de 7 ani care cu viaţa ei a salvat trei vieţi!

Povestea tristă a Denisei. O fetiţă de doar 7 ani a murit într-un spital din Cluj, dar a salvat trei vieţi. Cazul a fost făcut public de către Agenţia Naţională de Transplant!

“De Moș Nicolae, o copilă de numai 7 ani a dăruit viață altor trei copii. Transplantul înseamnă viață!

La Cluj, o fetita în vârstă de 7 ani desenează cu degețelul o căsuță pe geamul aburit de răbufnirile iernii. Va fi, din păcate, ultima pentru ea, pentru că îngerii au hotărât să o ia lângă ei, într-o lume mai bună. Aici, pe pământ, menirea fetiței a fost cu totul alta. Datorită ei, alți copii vor avea șansa de a-și duce viața mai departe. Pe un pat de spital din București, un copil de 16 ani, din Suceava, aflat în stare critică, așteaptă un miracol de Sfântul Nicolae. Iar medicul Vlad Brașoveanu îi dă vestea cea bună: îi va transplanta ficatul copilei! Și, cum o minune nu vine niciodată singură, un băiat de 2 ani și 10 luni cu dializă peritoneală de la vârsta de un an și o fetiță de 13 ani cu aceeași suferință vor primi, la Cluj, rinichii fetiței. Totodată, corneea se va duce la Spitalul Militar din București”, precizează Agentia Nationala de Transplant.

Agenția Națională de Transplant mulțumește pentru sprijin si implicarea deosebita medicilor Remus Babici și Nicoleta Daraban, kdp, de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

“Fetița a fost donatorul cu numărul 72 de anul acesta, primul de la Spitalul de Copii din Cluj. Dar ea este mai mult decât un număr într-o statistică. Ea este dovada faptului că minunile există și că trebuie să credem, în continuare, în ele! DA pentru viață”, a mai transmis ANT.

Povestea tristă a Denisei, fetița care a murit din cauza unor complicații cardiace.

Povestea Denisei este una foarte tristă, au aflat reporterii evz.ro. Fetița a fost găsită alături de frații ei, trei la număr, într-o pădure din apropierea orașului Gherla, unde locuiau într-un bordei alături de mama lor, o femeie modestă, extrem de săracă, care muncea cu ziua pentru a le putea da de mâncare celor patru copii. Denisa și frații ei au ajuns la Direcția de Protecția a Copilului Cluj, la un centru de specialitate.

”I-am luat pe toți patru frați. I-am spălat, i-am îmbrăcat și i-am iubit. Mama lor venea de câteva ori pe săptămână să îi vadă. Din toată sărăcia ei le aduce dulciuri”, povestește Dan Tămaș, directorul Direcției de Protecția a Copilului, care a fost numit de instanța de judecată, drept tutore al Denisei.

Acum patru săptămâni, Denisa a început să se simtă rău. Analizeze efectuate în regim de urgență au indicat o gravă malformație a inimii.

”Fetița a fost operată, dar nu s-a mai trezit din anestezie. După o vreme medicii au spus că Denisa a intrat în moarte cerebrală și trebuie deconectată de la aparate. M-am dus la biserică și m-am rugat la Dumnezeu să îmi arate o cale. Am chemat-o pe mama Denisei și ne-am luat rămas bun de la ea și am semnat actele pentru donarea de organe și pentru deconectare de la aparate”, a mai povestit Dan Tămaș, pentru evz.ro.

Denisa va fi înmormântată la Cimitirul din Gherla într-un sicriu alb. A fost un înger pe acest pământ care nu a apucat să își ia zborul în lume, dar a salvat viața altor trei copii în stare gravă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO. “Ninge fraged peste Cluj”. Doi clujeni, Dorel Vişan şi Emeric Imre, într-o piesă emoţionantă

Doi clujeni foarte cunoscuţi, actorul Dorel Vişan şi folk-istul Emeric Imre, au realizat o piesă de o sensibilitate aparte, potrivită...

Închide