Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

USAMV și Crucea Roșie Cluj-Napoca strâng alimente pentru familiile nevoiașe

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează, în parteneriat cu Crucea Roşie, filiala Cluj-Napoca, cea de-a treia ediţie a campaniei “Banca de alimente”.

Proiectul, în cadrul căruia doritorii vor putea dona alimente pentru familii nevoiașe din zone rurale, va implica asociațiile studențești ale universității și se va desfăşura în perioada 9-13 decembrie 2019 (între orele 8.00 – 16.00), în clădirea din parcarea principală a USAMV Cluj-Napoca (Calea Mănăştur nr. 3-5).

”Alimentele donate trebuie să se încadreze în categoria celor neperisabile, cum ar fi, de exemplu, paste, mălai, făină grâu/secară, zahăr, arpacaş, gris, fasole uscată, mazăre uscată, linte, orez, biscuiţi, napolitane, conserve carne, pateu vegetal, pate ficat, cutie mazăre, cutie fasole, cutie bulion, borcan zacuscă, borcan gem, borcan miere, cutie ciuperci, cutie compot, cutie peşte, apă minerală/sucuri îmbuteliate, dulciuri, ulei, oţet sau lapte la cutie”, au spus reprezentanții USAMV.

Campania ”Banca de Alimente la USAMV Cluj-Napoca” se va bucura de participarea studenților, profesorilor și a angajaților universității, cărora sperăm să li se alăture cât mai mulți clujeni.

Alimentele donate vor fi apoi transportate de către studenții voluntari împreună cu reprezentanții Crucii Roșii către familii din zone rurale defavorizate.

Banca pentru Alimente a ajutat 200.000 de persoane.

Crucea Roșie Română marchează în 2019 un deceniu de la începerea proiectului ”Banca de Alimente”, prin intermediul căruia au fost ajutate peste 200.000 de persoane. USAMV Cluj-Napoca este partenera proiectului pentru a treia oară, iar la primele două ediții s-au adunat, în total, peste 600 de kilograme de alimente pentru familiile nevoiașe din județul Cluj.

****

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO Accident în curtea Radio Cluj. Șoferul și-a distrus mașina și a fugit!

Un accident a avut loc azi noapte, în Grigorescu, un șofer intrând cu mașina în curtea în care își are...

Închide