Tânărul care a scăpat de tren a transmis un mesaj prin care arată că doar Dumnezeu de toate salva.
“Într-un aşa moment de neatenţie, doar Dumnezeu te poate salva. Eu sunt dovada vie a acestui lucru. Telefoanele mobile şi orice alte dispozitive care îţi pot distrage atenţia în timp ce conduci pot fi fatale”, e mesajul transmis de tânărul de 20 de ani pentru observator.tv.
În seara zilei de 4 decembrie 2019, tânărul în vârstă de 20 de ani, din Cluj-Napoca, se întorcea de la muncă, din Jucu, iar o clipă de neatenție putea să-l coste viața. La trecerea la nivel cu calea ferată din Jucu Herghelie, acesta nu a respectat semnalele luminoase și acustice, fiind surprins în gabaritul căii ferate de trenul care circulația pe relația Cluj-Bistrița Nord.
,Doamne-Ți, mulțumesc!” Acesta a fost primul gând al tânărului șofer care a scăpat de tren după ce a reușit să scape fără nicio zgârietură în urma acestui eveniment.
”Cel în cauză a mărturisit polițiștilor clujeni că, de-a lungul timpului, a tratat toate lucrurile cu responsabilitate; nu a mai avut niciodată un eveniment rutier. Însă, a relatat el că, în acel moment, atenția îi era distrasă de convorbirea telefonică pe care o purta. Acum, îl încearcă sentimente contradictorii. E supărat că a predat permisul de conducere pentru 90 de zile, însă e bucuros că se află printre noi”, au spus polițiștii de la IPJ Cluj.
Ei au precizat că mașina se repară, iar permisul se redobândește.
”Tânărul își va petrece sărbătorile alături de cei dragi. Suntem convinși că experiența prin care a trecut îl va ajuta să prețuiască mai mult viața și să fie și mai responsabil decât a fost până acum”, au mai spus polițiștii clujeni.
Partenerii IPJ Cluj din cadrul CNCFR S.A. – Sucursala Cluj monitorizează cele mai circulate treceri la nivel cu calea ferată pentru siguranța călătorilor și a participanților la trafic.
****
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.