Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

FOTO. ABAST a pescuit din Someș o hotă și un televizor

Astăzi, angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au intervenit cu celeritate pentru igienizarea malului stâng din zona cuprinsă între podul Traian și podul Horea, pentru ca sute de kilograme de deșeurile să nu fie antenate în râul Someșul Mic. ABAST a pescuit din Someș o hotă și un televizor.

Deşeurile colectate acoperă o arie extinsă: de la cele menajere, pet-uri, sticle, articole vestimentare, plăci de polistiren, până la obiecte de uz casnic (un televizor și o hotă).

Administrația Bazinală de Apă Șomeș-Tisa (ABAST) nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor de pe maluri și din cursurile de apă, ci întreținerea albiilor și a malurilor acestora.

Astfel, prin programul anual de gospodărire a apelor, pe lângă lucrări de decolmatare, reprofilări de albii și terasamente, se întreprind acțiuni de cosire și defrișare a suprafețelor acoperite cu vegetație și degajarea terenurilor de vegetația cosită.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, autoritățile publice locale sunt direct responsabile de gestionarea regimului deșeurilor, în arealul pe care îl administrează, inclusiv de igienizarea cursurilor de apă.

Totuși, reprezentanții ABAST declară că au realizat această activitate pentru a veni în sprijinul primăriei municipiului Cluj-Napoca și pentru a le arăta clujenilor că doar prin efortul comun este posibil să beneficiem de un râu curat și să-i invităm să se alăture demersului nostru.

Conducerea ABAST mai arată că prin intermediul Inspecției bazinale a apelor, în colaborare cu celelalte instituții responsabile sunt organizate periodic grupe de lucru care au ca scop verificarea stării de igienizare a cursurilor de apă, dar și de identificare a posibilelor surse de poluare și de sancționare a autorităților publice locale care nu își onorează responsabilițățile pe această linie.

***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

ABAST a pescuit din Someș o hotă și un televizor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Incendiu în Turda. Construcțiile din apropierea focarului în pericol

Două autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost alertate în jurul orei 11.10 pentru a stinge flăcările care au cuprins o...

Închide