Ultima actualizare: 8.2.2024
Locale

FOTO. Ambulanţa monumentelor! Eroii care au salvat de la dispariţie o biserică din Cluj!

Ambulanţa monumentelor din Cluj a mai salvat o biserică de la dispariție. Este vorba de biserica din Săliștea Nouă, ca a fost reaabilitată în timp record de către voluntarii de la Ambulanța pentru monumente Transilvania Sud. Din imaginile acesta se vede că efectiv ploua în biserică, fiind în stare avansată de degradare.

Redăm povestea reabilităţii bisericii, aşa cum a fost descrisă de către cei de la Ambulanţa monumentelor:

Într-o după-amiază de primăvară ne sună prietena noastră de la Monumente Uitate, Irina Leca pentru a ne sesiza situația agravantă a bisericuței din Săliștea Veche, județul Cluj. Ne punem la drum împreună cu arhitectul șef al CJ Cluj, Claudiu Salanță, ca să constatăm la fața locului că situația e atât de gravă că nu se poate interveni direct asupra ei fiind mai degrabă nevoie de o suprastructură și că biserica nu e cuprinsă în acte, astfel că trebuie să așteptăm. Atunci părintele ne spune „Dar mai am una în care plouă la Săliștea Nouă!”. Mergem, constatăm, măsurăm și ne apucăm de treabă. Biserica, încadrată în categoria de importanță A în Lista Națională a Monumentelor Istorice, fusese adusă în anii 1960 din localitatea Buzaș, județul Sălaj. Împreună cu Bogdan Ilieș, Ileana Burnichioiu și echipa de la Dendrolab realizăm studiul istoric respectiv studiul dendrocronologic și constatăm că biserica nu e din secolul al 16-lea așa cum spune tradiția locală din Buzaș, ci că a fost construită începând cu mijlocul secolului al 18-lea până la începutul secolului al 19-lea.
Avizul DJC și autorizația vin în timp record.
Lucrările le-am efectuat în luna iunie și iulie 2019 cu sprijinul parohiei, a primăriei și a comunității locale și au constat în schimbarea învelitorii și montarea unui paratrăznet nou. Șindrila a fost tratată prin imersare prin vid-presiune în Baia Mare.
Primăria Baciu ne-a pus la dispoziție cazarea în căminul din localitate iar părintele paroh Perța Vasile ne-a ajutat zilnic cu logistica necesară unui astfel de demers.

VOLUNTARI:
Laura Vaida, Ana Bocănici, Mihai Sava, Mihaela Mitrache, Victoria Mitrache, Cătălina Popa, Cristina Iacob, Oana Oprea

MEȘTERI:

Mihai Balin, Valentin Berindea, Maria Balin, Gheorghe Pop

FINANȚATORI:

Primăria Comunei Baciu (70 000 lei pentru șindrilă, lețuri, cuie și paratrăznet)
Prince’s Foundation sub patronajul ASR Prințul de Wales – 57 400 lei – (suplimentare materiale, cherestea pentru schelă turn, meșteri, studiu dendrocronologic, tratarea șindrilei horjite și masa voluntarilor)
Sprijin din partea comunității locale am primit de la:
Maria Moldovan, Ileana și Mihai Bindaș, Călin și Mărioara Gângă, Radu și Anamaria Bindaș, Ioan și Daniela Moldovan.

ECHIPA DE COORDONARE:Arh. Eugen Vaida, istoric de artă Ileana Burnichioiu, arh. Ștefana Paul, arh. Veronica Vaida.

Mulțumiri speciale adresăm arhitectului Claudiu Salanță pentru relația cu autoritățile.

Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud este un proiect inițiat de Asociația Monumentum şi susținut de către Alteța Sa Regală, Prințul de Wales și de către societatea civilă din toată țara.

Sursa: Ambulanța Monumentelor Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
OFICIAL. Iulius Mall Cluj-Napoca a anunţat tarifele de parcare. Cine are gratuitate!

Iulius Mall Cluj-Napoca a anunţat în această dimineaţă tarifele pentru parcare. Mall-ul explică faptul că noul sistem de management al...

Închide