O femeie în vârstă de 60 de ani, diagnosticată în moarte cerebrală la secția ATI I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj a salvat viața a cinci oameni, după ce familia a decis să doneze organe către cei în nevoie.
„Din nefericirea și durerea ei, o familie a avut puterea să redea bucuria vieții altor semeni. DA pentru VIAŢĂ!
Mulţumim cu profund respect familiei donatorului, o pacientă de 60 de ani diagnosticată în moarte cerebrală la Secţia ATI I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, pentru generozitatea de a dărui altora o viaţă nouă. Acest gest, de o încărcătură emoţională deosebită, a mobilizat imediat echipele de medici şi asistenţi, toţi determinaţi să readucă speranţa pentru alţi pacienţi a căror unică şansă este transplantul”, a transmis Agenția Națională de Transplant.
Prima verigă din acest lung lanţ al speranţei este echipa de KDP şi coordonatori a Spitalului din Cluj Napoca, formată din Dr. Dumitru Pătraş, Dr. Diana Cristian, Dr. Elena Ştefănescu şi Conf. Dr. Cristina Petrişor – KDP regional, pe umerii cărora s-a aflat dificila misiune de a fi alături de familia îndurerată şi de a menţine în condiţii fiziologice donatorul. Efortul şi profesionalismul echipelor de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni (Dr. Vasile Lungu, Dr. Gheorghe Potlog, Dr. Rodica Dinu), ICUTR Cluj (Dr. Dan Pop) şi Spitalului Clinic Colentina (Dr. Dan Sucovecshi, Dr. Ionuţ Teodoriu, Dr. Manuel Sava, Dr. Ştefan Păun) vor aduce speranţă unor oameni care aşteaptă un transplant.
Ficatul se va transplanta la Institutul Clinic Fundeni, rinichii la ICUTR Cluj, corneea la Spitalul Militar din Bucureşti, acolo unde alte echipe medicale îşi vor pune în slujba pacienţilor întreaga pricepere şi măiestrie. Astfel, 5 români vor primi o nouă şansă la viaţă prin transplant de organe şi cornee şi şi mai mulţi îşi vor îmbunătăţi calitatea vieţii prin transplant osteotendinos.
„Respect şi recunoştinţă tuturor echipelor de medici şi asistenţi care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă utima şansă, precum şi conducerilor unităţilor sanitare pentru susţinerea Programului Naţional de Transplant.
Transplantul înseamnă viață!”, a mai transmis Agenția Națională de Transplant.