Ultima actualizare: 23.4.2024
Locale

Dispeceratul Integrat ISU Cluj intră în linie dreaptă cu sprijinul financiar al CJC

Dispeceratul Integrat ISU Cluj intră în linie dreaptă cu sprijinul financiar al CJC. Consiliul Județean Cluj a aprobat asocierea cu ISU Cluj în vederea dezvoltării unor componente ale Sistemului de Management al Situațiilor de Urgență.

Unul dintre obiectivele acestei asocieri îl reprezintă operaționalizarea Dispeceratului Integrat care urmează să devină  funcțional la sediul ISU Cluj. În acest scop, CJC a alocat pentru anul 2020 suma de 250.000 de lei, fonduri necesare în vederea dotării dispeceratului cu aparatură informatică de ultimă generație.

Principalul avantaj al Dispeceratului Integrat este acela că reunește, reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.

CJC a prijinit ISU cu 7 526 090 lei

Chiar dacă nu se află în subordinea sa, CJC și-a făcut un obicei din a sprijini financiar activitatea ISU Cluj.  Astfel, în ultimii ani, Consiliul Judeţean a alocat în acest sens nu mai puţin de 7 526 090 lei către ISU Cluj.

 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. “Banii pe care i-am alocat din bugetul propriu vor contribui, cu siguranță, la asigurarea unui plus de eficiență în acele situații care presupun o intervenție promptă. Precum și a celorlalte instituții angrenate. Devenit pe deplin funcțional, dispeceratul integrat va contribui esențial la reușita multor misiuni complexe. De asemenea la salvarea vieții și a bunurilor a numeroși clujeni.

 

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Dispeceratul Integrat ISU Cluj intră în linie dreaptă cu sprijinul financiar al CJC

Deficit de autospeciale la ISU Cluj pentru stingerea incendiilor. Cea mai veche datează din 1980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Vântul face pagube la Cluj. 9 autospeciale de pompieri au intervenit

Vântul face pagube la Cluj. 9 autospeciale de pompieri au intervenit. Nouă autospeciale de pompieri au fost dislocate, în cursul...

Închide