Incendiu la Cluj. Un tânăr a adormit cu țigara în gură.
O autospecială pentru stins incendii și un echipaj SMURD au fost alertate, în jurul orei 11.40, pentru a interveni într-un apartament, situat la etajul 8 al unui imobil de locuințe, de pe strada Unirii din municipiul Cluj-Napoca.
Pompierii au găsit la locul solicitării un tânăr întins pe jos în afara locuinței și mobilierul dintr-o încăpere cuprins în totalitate de flăcări.
Echipajul SMURD a preluat tânărul de cca 20 de ani pentru a-i acorda primul ajutor calificat și pentru a fi transportat la spital.
Acesta prezenta arsuri la nivelul corpului și, cel mai probabil, fusese intoxicat cu fum.
În momentul consultării de către echipajul SMURD, acestea era conștient, dar confuz.
Pompierii au reușit să stingă repede flăcările, utilizând un stingător și o linie de furtun. A fost evitată, astfel, propagarea focului și la celelalte încăperi.
Din cercetările preliminare, se pare că tânărul rănit a adormit cu țigara în mână, fapt ce a dus la izbucnirea incendiului.