Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

Preoţii învaţă despre traficul de persoane. “Aceasta este femeia”. 100 de preoţi au învăţat ce trebuie făcut

Preoţii învaţă despre traficul de persoane. “Aceasta este femeia”. 100 de preoţi au învăţat ce trebuie făcut.

 

100 de preoţi din Cluj şi Bistriţa-Năsăud

“Curs de formare pentru preoti in vederea prevenirii traficului de persoane, la Cluj-Napoca.

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului impreuna cu Asociatia eLiberare si in parteneriat cu Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane (ANITP), Ambasada Marii Britanii si Ambasada SUA. Au organizat sesiunea de formare cu tema Capacitarea preotilor in prevenirea, identificarea si raportarea cazurilor de trafic de persoane si exploatare sexuala .

Au participat aproximativ 100 de preoti din judetele Cluj si Bistrita-Nasaud. Preoţii fac parte din cele noua protopopiate ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului.

In cadrul sesiunii de formare au fost prezentate informatii despre situatia traficului de persoane in Romania, metode clare de identificare si referire a cazurilor. Ce trebuie facut si cui trebuie sa ne adresam in astfel de situatii, dar si cum se actioneaza concret.

Au rostit alocutiuni: directorul de programe, formare si dezvoltare al Asociatiei eLiberare, Loredana Urzica-Mirea, coordonatorul Centrului Regional Impotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca, comisar-sef Augusta Bora, seful Politiei Locale Cluj-Napoca, generalul Marcel Bontidean. Adjunctul sefului Sectiei de Politie nr. 2 din Cluj-Napoca, comisar Constantin Deaconu, seful Serviciului Combatere Trafic de Persoane din Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj, subcomisar Doru Rus, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj, preotul prof. univ. dr. Vasile Stanciu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Ivanov, consilierul misionar-social Liciniu Campean si Codruta Fernea, Asociatia eLiberare.

 

Traficul de persoane, in special de femei

La eveniment a participat si Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. Care a rostit un cuvant de invatatura si a felicitat initiativa organizarii unor astfel de cursuri care au in vedere abordarea unor probleme importante pentru societatea actuala, precum traficul de persoane, in special de femei.

Ierarhul le-a vorbit despre importanta pe care o au femeile in fata lui Dumnezeu. În comunitate si in viata de familie. A evidenţiat că Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2020 ca An omagial al pastoratiei parintilor si copiilor si An comemorativ al filantropilor ortodocsi romani .

Preocuparea domniilor voastre, de astazi, la care i-ati invitat pe preotii nostri, se inscrie tocmai in aceasta problematica pe care a lansat-o Sfantul Sinod. Familia, importanta familiei, importanta femeii in mijlocul familiei, importanta mamei, a sotiei, a bunicii. De aceea, am zis ca intemeiez pe Sfanta Scriptura cuvantul meu.

De exemplu, gandindu-se la femeie, Sfantul Apostol Petru, in prima sa epistola, in capitolul 3, subliniaza calitatile ei duhovnicesti. Podoaba voastra sa nu fie cea din afara: impletirea parului, podoabele de aur si imbracarea hainelor scumpe, ci sa fie omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.

Aceasta este femeia, asa cum a zidit-o Dumnezeu, duh bland si linistit, de mare pret inaintea lui Dumnezeu .

 

Fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine

Ierarhul a mai amintit Epistola catre Efeseni a Sfantului Apostol Pavel, capitolul 5, incepand cu versetul 25, citita, de obicei, la cununie. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant, si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana.

Asadar, barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe trupurile lor.

Cel ce-si iubeste femeia pe sine se iubeste. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica, pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui. De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica. Astfel si voi, fiecare asa sa-si iubeasca femeia ca pe sine insusi. Deci, daca o iubeste ca pe sine insusi si are grija de ea, n-ar mai fi trafic de persoane, daca asa ar gandi lumea, cum ne invata Sfantul Apostol Pavel .

Conform celor afirmate de directorul de programe al Asociatiei eLiberare, Loredana Urzica-Mirea, actiuni similare vor avea loc in toata tara. Misiunea fiind aceea de a crea o miscare sociala impotriva traficului de persoane. Totodata, scopul actiunii il reprezinta identificarea cat mai multor cazuri si prevenirea acestora”, informează organizatorii.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Preoţii previn traficul de persoane. “Aceasta e femeia”. 100 de preoţi au învăţat ce trebuie făcut:

foto/text: Ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Avertizare Ro-Alert: urs surprins într-o localitate din județul Cluj

În această seară, a fost transmis un mesaj Ro-Alert, la ora 20.14, pentru localnicii din Ic Ponor, cu privire la...

Închide