Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Locale

A început asfaltarea pe drumul județean 107R Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel

A început asfaltarea pe drumul județean 107R Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel.

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 107R Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel lucrările de întreținere au intrat într-o nouă etapă.

Astfel, a fost finalizată așternerea stratului de balast stabilizat și au demarat lucrările de asfaltare. Până în acest moment a fost deja așternut covorul asfaltic pe primele sute de metri, lucrările de asfaltare urmând a fi finalizate zilele următoare. Acestea vizează sectorul de drum dintre localitățile Filea de Sus și Săcel, tronson ce face legătura între sectoarele deja asfaltate.

În ceea ce privește lucrările de întreținere, acestea vizează întreg tronsonul Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel, în lungime de 7,3 kilometri, de la kilometrul 21+350 la kilometrul 28+650. Acestea prevăd completarea acostamentelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor precum și desfundarea podețelor pe toată lungimea sectorului de drum.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: “E vorba, din nou, despre un drum extrem de important, ce va contribui la o mai bună valorificare a potențialului turistic al întregii zone. Acesta asigură o legătură facilă şi rapidă între drumul județean 107L care tranzitează zona lacurilor de pescuit de la Ciurila şi, mai departe, către Rezervația Naturală Cheile Turzii și drumul județean 107M care asigură accesul spre zonele montane, Valea Ierii, Stațiunea Băișoara și Pârtia de schi Buscat”.

***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

A început asfaltarea pe drumul județean 107R Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Modificare legislativă! Poliţiştii vă pot fotografia şi face publice imaginile!

Modificare legislativă! Poliţiştii vă pot fotografia şi face publice imaginile! Poliția vă informează: Conform prevederilor Legii nr. 192/2019 pentru modificarea...

Închide