Două accidente produse de șoferi băuți, la Cluj.
La data de 12 martie a.c., în jurul orei 17:00, pe DN 1C, în localitatea Sânnicoară, comuna Apahida, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane şi avarierea a două autovehicule.
Un bărbat în vârstă de 42 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul pe DN1C E 576, dinspre Cluj-Napoca înspre Apahida, nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul care îl preceda, intrând în coliziune față-spate cu acesta.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că bărbatul se afla sub influența alcoolului, rezultând o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere valoarea indicată, acesta a fost condus la UPU 1 Cluj-Napoca unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a celuilalt conducător auto.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute de Codul penal
Tot ieri, ora 15:00, pe strada Argeșului din municipiul Turda a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Un bărbat de 59 de ani, din Turda, în timp ce conducea bicicleta pe strada Argeșului înspre strada Dr. Ioan Rațiu, pe fondul consumului de alcool s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a bărbatului care a fost transportat la UPU Turda.
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Două accidente produse de șoferi băuți, la Cluj