Primul român mort de coronavirus! E vorba de un tip de coronavirus comunitar, nu Covid 19!
În România s-a înregistrat primul caz de deces din cauza coronavirusului.
“Bărbatul s-a întors recent din Italia și a murit la Institutul Matei Balș, din București.
Medicii spun că pacientul era grav bolnav, fiind diagnosticat cu cancer în fază terminală, primind tratament cu imunoterapie cu molecule biologice și radioterapie. În plus, la întoarcerea din Italia, doctorii de la ”Matei Balș” l-au testat pe bărbat pentru a vedea dacă nu suferă de coronavirusul SarCoV – 19, analizele fiind negative.
În schimb, bărbatul suferea de coronavirus comunitar, un fel de gripă. ”Coronavirusul comunitar este o formă de gripă pe care o are toată lumea, inclusiv eu, inclusiv dumneavoastră. În momentul vorbirii, puteţi să aveţi acest coronavirus comunitar. E o formă de guturai, aşa e denumită popular”, a explicat Dr. Furtună, directorul medical al Spitalului Colentina din Capitală, pentru Antena1″, scrie www.cluj24.ro
România înregistrează, până în prezent, potrivit ultimei raportări oficiale, 168 de cazuri confirmate de coronavirus.
Conform site-ului Institutului Naţional de Sănătate Publică, sunt 43 de cazuri confirmate în Bucureşti.
Pe judeţe, situaţia se prezintă astfel: 21 – Hunedoara; 17 – Timiş; 12 – Constanţa; 8 – Arad; 6 – Braşov; 6 – Iaşi; 6 – Ilfov; 5 – Caraş Severin; 4 – Cluj; 4 – Covasna; 3 – Dolj; 3 – Mureş; 3 – Neamţ; 2 – Buzău; 2 – Galaţi; 2 – Mehedinţi; 2 – Suceava; 2 – Vâlcea; 2 – Gorj; 2 – Brăila; 2 – Olt; 2 – Teleorman; 1 – Bacău; 1 – Bihor; 1 – Maramureş; 1 – Prahova; 1 – Satu Mare; 1 – Ialomiţa; 1 – Vaslui; 1 – Vrancea; 1 – Sălaj
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Primul român mort de coronavirus: