Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

100 de ani de la înființarea, la Cluj, a primului institut de speologie din Lume

100 de ani de la înființarea, la Cluj, a primului institut de speologie din Lume. Institutul de Speologie “Emil Racoviță” lansează duminică o expoziție on-line dedicată marelui savant român, în contextul celebrării unui secol de la înființarea, la Cluj, a primului asemenea centru de cercetări din lume.

Expoziția “Emil Racoviță + Speologie = 100 ani”, organizată cu obiecte originale din arhiva și biblioteca Institutului de Speologie din Cluj, conține și câteva lucuri personale ale savantului, dintre care unele recent descoperite.

Pentru moment, din cauza situației actuale, expoziția poate fi vizionată doar în mediul online, pe situl www.speologie100.webador.com . Deîndată ce condițiile o vor permite, aceasta va putea fi vizitată şi fizic, ea urmând să fie găzduită la Muzeul de Zoologie al Universității Babeș-Bolyai.

La data de 26 aprilie 1920, exact acum 100 ani, regele Ferdinand promulga “Legea privitoare la crearea unui Institut de Speologie la Universitatea din Cluj”. Astfel, odată cu semnarea acestui act, speologia românească avea să primească un act de naştere oficial, pe de o parte, iar speologia mondială va avea un prim institut de cercetare axat exclusiv pe studiul domeniului subteran, pe de altă parte.

Cel mai mare biolog al României, savantul Emil Racoviţă, a fondat, astfel, la Cluj, Institutul de Speologie, care avea, ulterior, sa îi poarte numele. Activitatea Institutului a continuat neîncetat, ajungând azi să sărbătorească un secol de existenţă şi activitate de cercetare, chiar dacă în prezent sediul central este la Bucureşti, la Cluj funcţionând un compartiment al acestuia.

Institutul a pregătit o serie de evenimente aniversare pentru această sărbătoare.

Din păcate, din motive care privesc situaţia mondială actuală, reuşim să realizăm doar evenimentele care pot apărea în mediul online. Astfel, venim în întâmpinarea celor care doresc să afle mai multe despre activitatea lui Emil Racoviţă, istoria Institutului, preocupările trecute şi actuale ale cercetătorilor acestuia, cu un volum aniversar, care va fi postat, deocamdată, online, tot pe situl www.speologie100.webador.com.

Deşi cu un colectiv foarte mic, de doar câţiva cercetători, Institutul de Speologie din Cluj, în colaborare cu colegii de la București sau colegi din străinătate, reuşeşte să realizeze cercetări de top la nivel mondial, având importante publicaţii în cele mai prestigioase reviste ştiinţifice, în cele mai variate domenii de cercetare ale mediului subteran.

Câteva dintre cele mai importante interese de cercetare şi realizări ale cercetătorilor sunt:

• descrierea de noi specii pentru ştiinţă, strict adaptate la peșteri şi endemice pentru România, fie că e vorba de specii terestre sau acvatice;
• studii de filogenie moleculară şi filogeografie, pe baza cărora pot fi identificate evenimentele evolutive care au dus la separarea speciilor cavernicole actuale;
• studii complexe ale depozitelor din peșteri și zone carstice pentru stabilirea paleoclimei, paleomediilor, sau condițiilor paleohidrologice;
• reconstrucţii climatice pe baza analizei izotopilor stabili de oxigen şi a deuteriului din gheaţa peşterilor;
• studii multidisciplinare ale unor situri arheologice, cum sunt cele realizate asupra peșterii cu cel mai vechi om modern din Europa;
• monitorizarea peşterilor turistice şi studii de impact, în vederea conservării mediului subteran, care include: analiza factorilor climatici, biotici (grupele de animale prezente în peşteră), şi microbiologici;
• stabilirea nivelului de poluare a apelor subterane, o sursă foarte importantă de apă potabilă.

În plus, au fost publicate importante volume enciclopedice, cu o contribuţie internaţională extrem de valoroasă, cele mai recente fiind Cave Ecology şi Ice Caves, publicate in edituri de prestigiu din străinătate.

Fără ca această enumerare să fie exhaustivă, ea redă principalele linii de cercetare în cadrul Institutului nostru, într-o dinamică continuă şi adaptare la cele mai recente tendinţe de cercetare la nivel internațional.

100 de ani de la înființarea, la Cluj, a primului institut de speologie din Lume

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Localnicii din Bună Ziua, terorizați de o familie care rupe închizătorile la punctele gospodărești
Localnicii din Bună Ziua, terorizați de o familie care rupe închizătorile la punctele gospodărești

Localnicii din Bună Ziua, terorizați de o familie care rupe închizătorile la punctele gospodărești. Pe adresa redacției au sosit mai...

Închide