Ultima actualizare: Tuesday at 10:08
Naţionale

260 de dosare penale și 6.939 de persoane care nu respectă restricțiile

260 de dosare penale și 6.939 de persoane care nu respectă restricțiile. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 260 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliția și Jandarmeria au aplicat 522 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, 6.939 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.366.595 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state.

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 196 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 105 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 24 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 4 în Spania și unul în Germania, au decedat.

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.

260 de dosare penale și 6.939 de persoane care nu respectă restricțiile

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
Decesul cu numărul 14 în România din cauza COVID-19
215 cazuri noi de coronavirus. 34 în stare gravă

215 cazuri noi de coronavirus. 34 în stare gravă. Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460...

Închide