Contractul pentru execuția Bazei Sportive La Terenuri din Mănăștur a fost semnat. Primarul Emil Boc a anunțat astăzi câștigătorii licitației de reabilitare a spațiului verde, un proiect estimat la 5,5 milioane de euro.
Câștigătorul, Asocierea RO-Verde Landscaping S.R.L. (Leader), Electrogrup, Opentrans, Prospect Drill SRL, Cris Gardencu a depus o ofertă financiară cu 1,4 milioane de euro mai mică față de evaluarea făcută de către Primăria Cluj-Napoca.
Emil Boc a declarat că investiția se încadrează în programul de multiplicare a spațiilor sportive și de agrement din oraș, cu peste 120 de hectare de spații verzi noi și o alocare de peste 100 milioane de euro în anii care urmează.
În acest sens, în 15 mai urmează să fie finalizat parcul Între Lacuri, iar momentan se lucrează și la zona Cetățuia, Pădurea Făget, Parcul Feroviarilor, Pădurea Hoia.
În realizarea proiectului La Terenuri, Primăria a avut drept model baza sportivă din Gheorgheni.
Spațiul din cartierul Mănăștur a fost lăsat în paragină în ultimele câteva decenii, însă a fost adus în centrul atenției prin evenimente culturale organizate cu sprijinul autorităților locale.
Patru firme și asocieri de firme au participat la licitația pentru proiectare și execuție: Diferit SRL, Asocierea Nord Conforest (Leader), Eco Garden Construct SRL, SC Ischia SRL, SC Proiect – Construct Regiunea Transilvania, Asocierea RO-Verde Landscaping S.R.L. (Leader), Electrogrup, Opentrans, Prospect Drill SRL, Cris Garden și Asocierea Sport Play Systems SRL (Leader), MBS Group.
Baza La Terenuri va avea o suprafață de 4,2 ha, în cartierul Mănăștur. Durata de realizare a investiției va fi de 16 luni.
Baza sportivă și parcul de agrement vor cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber (tenis de câmp, baschet, minifotbal, badminton, volei), amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. Vor mai exista terenuri de beach volley – cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark și zone de fitness.
Baza sportivă va include o clădire multifuncțională cu parter și etaj, cu o suprafață construită de 1.210 mp (suprafață desfășurată – 1.742 mp). În această sală vor avea loc activități sportive precum squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic.
Tot în cadrul bazei sportive și parcului de agrement vor fi realizate zone de recreere pentru copii și pentru seniori, dar și un amfiteatru în aer liber, în care va exista posibilitatea amenajării unui patinoar, pe timp de iarnă. Baza va oferi clujenilor o suprafață de spații verzi amenajate de 18.000 mp.
Alături de toate acestea, noua investiție va cuprinde parcări auto, parcări pentru biciclete, stație de bike sharing și stații pentru încărcarea bicicletelor electrice. Investiția include modernizarea căilor de acces, inclusiv realizarea a două noi pasaje de traversare a pârâului Calvaria.
Contractul pentru execuția Bazei Sportive La Terenuri din Mănăștur a fost semnat
***
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.
Cum arată acum zona: