Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Unii șoferi s-au chefuit de Florii. Polițiștii au deschis mai multe dosare penale

Polițiștii clujeni au aplicat ieri mai multe sancțiuni pentru șoferi prinși băuți la volan. Se pare că mulți au chefuit de onomastica numelor legate de Florii, dar au uitat să își lase mașinile acasă.

Potrivit reprezentanților IPJ, mai multe persoane au fost testate cu aparatul etilotest, iar alcoolemia în unele cazuri s-a înregistrat și 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din orașul Câmpeni, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe strada Clujului, din oraș, fără a deține permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări privind savârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

***

La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 04.05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin- Secția 8 Poliție Rurală au depistat un conducător auto, în vârstă de 22 de ani, din Huedin, în timp ce se deplasa pe DC 126, în interiorul localității Sâncraiu, deși se afla sub infleunța băuturilor alcoolice.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

***

La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 23.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliţie Rurală Apahida au depistat un conducător auto în vârstă de 35 de ani, din comuna Apahida în timp ce se deplasa pe DN1C E576, din interiorul localității, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testatării cu aparatul etilotest, celui în cauză i-a rezultat o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

***

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție Rurală Baciu, la intersecția străzilor Corneliu Coposu și Calea Baciului au depistat un conducător auto în vârstă de 39 de ani, din Cluj-Napoca în timp ce e afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Aproape 10.000 de români au fost amendați de Florii

Aproape 10.000 de români au fost amendați de Florii. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent,...

Închide