Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Starea de alertă intră în vigoare de săptămâna viitoare. Urmează trei zile fără restricții!

Starea de alertă intră în vigoare de săptămâna viitoare. Urmează trei zile fără restricții! Starea de alertă, în vigoare de săptămâna viitoare. Trei zile fără nicio restricție! Deputații au aprobat, astăzi, legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile:

  • pot impune carantina și izolarea
  • pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor
  • pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele.

Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare, astfel vor exista trei zile fără restricții în România.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, care este for decizional. Au fost 258 de voturi pentru, 26 împotrivă, 4 abțineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

Deputații au votat eliminarea amendamentului care prevede intrarea în vigoare a legii la momentul publicării în Monitorul Oficial. Astfel, legea intra în vigoare cel mai devreme luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Panou controversat în Florești. Mesajul unui sfânt pe timp de pandemie

Un panou afișat recent pe raza comunei Florești din județul Cluj a stârnit fel de fel de reacții. Pe panou...

Închide