Ultima actualizare: 3.4.2024
Locale

VIDEO. Lucrări la foc automat pe autostrada A10 Sebeș – Turda

Pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda antreprenorul general Aktor a crescut mobilizarea. În acest sens este evidentă o sporire a numărului de utilaje și muncitori de pe lotul 2.

Aktor avea, marți, deja asfaltat aproape un kilometru pe ambele sensuri, de la începutul lotului 2, din dealul de la Pârâul Iovului, până la intrarea în Sîntimbru, echipa venită din Grecia, împreună cu o echipă de muncitori români avansând cu lucrările de asfaltare pe un sens, potrivit ziarului Unirea.

Lucrând simultan cu două finisoare antreprenorul poate să asfalteze complet un sens de mers al autostrăzii.

La organizarea de șantier a antreprenorului de la Beldiu funcționează o stație de beton, două stații de balast stabilizat și o stație de asfalt, iar de curând a fost montată o a două stație de asfalt care așteaptă să fie autorizată de către CESTRIN. Devine evident că prin punerea în funcțiune a celei de-a doua stații de asfaltare, grecii de la Aktor încearcă să crească și mai mult mobilizarea, astfel să acopere cu asfalt în anul 2020 o parte cât mai mare din lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, potrivit aceleași surse.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Se închide circulația pe strada Emil Isac

Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă închiderea circulației autovehiculelor pe strada Emil Isac, între str. Cardinal Iuliu Hossu/G.Barițiu și str. Sindicatelor, în perioada 20 mai 2020- 6...

Închide