Ultima actualizare: 8.2.2024
Ambulanța pentru coronavirus, produsă la Cluj, nu are comenzi
Locale

9 șoferi au rămas fără permis . NU au acordat prioritate ambulanței

La data de 17 iunie a.c., în intervalul orar 08.00 – 15.00, poliţiştii din cadrul poliţiei municipiul Dej şi cei ai Secţiei 5 poliţie Rurală au acţionat pe linie rutieră, atât pe raza municipiul, cât şi a comunelor arondate.

Scopul acţiunii – creșterea gradului de disciplină în rândul participanților la trafic, reducerea accidentelor de circulație și verificarea respectării normelor rutiere privind acordarea priorității de trecere autospecialelor tip ambulanță.

Poliţiştii au depistat 9 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere autospecialelor care circulau în regim prioritar, astfel că acestora le-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002, pentru depăşirea vitezei legale de circulaţie, alte 28 de sancţiuni fiind aplicate pentru alte abateri ale legislaţiei rutiere în vigoare.

Acţiunea a beneficiat de spijinul Serviciului Rutier Cluj și a reprezentanților din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Cluj.

9 șoferi au rămas fără permis. NU au acordat prioritate ambulanței

***

Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Mașini pe benzină sau diesel ar putea fi interzise în orașele din România. Proiectul a fost depus la Senat

Unele mașini pe benzină sau diesel ar putea fi interzise prin orașele din România, începând cu 2025. Proiectul de lege...

Închide