Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 18 ani, din municipiul Turda, bănuit de comiterea a 8 furturi din locuințe și societăți comerciale situate în municipiul Turda.
În fapt, prin cele 8 infracțiuni săvârșite în ultimele 3 luni, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție în interiorul locuințelor sau a societăților comerciale, de unde ar fi sustras aparatură electronică și sume de bani, cauzând un prejudiciu de peste 8.000 de lei.
La data de 7 octombrie a.c., acesta a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Turda, fiind dispusă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.