Ministrul Economiei Virgil Popescu, anunț șocant despre unele măști care ar trebui să ne protejeze de virus. Acesta declară că jumătate dintre măștile comercializate în România nu protejează împotriva virusului.
Inspectorii aparținând Protecției Consumatorului au demarat mai multe acțiuni privind controlul calității măștilor aflate la vânzare. Aceștia au aplicat amenzi în valoare de 18 milioane de lei.
”Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.
Ministrul recomandă românilor să caute măștile produse în România deoarece aceste măști produse de cele 16 firme sunt ”pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă”
Pentru a fi la curent cu ştirile PortalCJ vă invităm să ne urmăriţi şi pe Facebook.