Emil Boc a anunțat faptul că punerea în funcție a celor 11 centre de vaccinare din județul Cluj costă 5 milioane de euro. În jur de 85% din costuri se duc doar pe plata personalul.
Legea Sănătății Publice (95/2006), alineatul 8 prevede: ”Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de la bugetul stat, bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, sau din alte surse, după caz, potrivit legii”.
Primarul Emil Boc a declarat faptul că ”nu de baza legală e vorba, ci de resursa financiară, 3 – 5 mil euro în funcție de mărimea municipiului. Noi am fost revoltați pentru faptul ca OUG transfera obligația financiară în sarcina administrației locale.”
Primarul a mai dezvăluit și că Iulius Mall ar putea pune la dispoziție un spații pentru vaccinare “Sponsorizările private sunt binevenite, dacă fondurile naționale nu vor acoperi toate cheltuielile. Va fi analizată infrastructura de la Iulius Mall și dacă va fi acreditata de instituțiile abilitate prin îndeplinirea condițiilor medicale”
Președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc a avut o întâlnire cu Ministerul de Finanțe. În urma ședinței, Boc a fost asigurat despre faptul că toate cheltuielile legate de centrele de vaccinare inclusiv plata personalului vor fi plătite din bugetul statului nu din bugetul primăriilor așa cum era inițial anunțat de ministerul Sănătății.
Totodată Emil Boc a mai declarat faptul că: ”Nu este în competența Ministerului Finanțelor această temă (…), dar ministrul Finanțelor a spus foarte clar că legea statului român va fi respectată. (…) Toate cheltuielile legate de dotarea centrelor de vaccinare și de plata personalului se suportă de la bugetul central. Ministrul Finanțelor ne-a asigurat că această prevedere legală va fi respectată”, a spus Emil Boc.
Emil Boc s-a impus în fața ministrului Sănătății
”Cerem ca pe viitor orice ministru din Guvernul României care își pune semnătura pe un document pe care îl înaintează Guvernului să țină cont de legile în vigoare ale statului român. (…) Acest lucru nu a fost realizat de ministrul Sănătății. În al doilea rând, cerem Guvernului României și tuturor miniștrilor ca niciodată niciun fel de alocare de atribuții suplimentare pentru administrația locală să nu se mai facă fără alocarea de resurse financiare în vederea implementării acestei sarcini, după consultarea administrației publice locale. Aceste elemente nu au fost înțelese de Ministerul Sănătății”, a mai adăugat Boc.
”Premierul a spus și miercuri ca Ministerul Sănătății va suporta cheltuielile. Numai ca azi nu a reușit sa stabilească clar mecanismul cei de la Sănătate, dar vineri aproba OUG”, a mai spus Emil Boc.