Dincolo de cele opt magistrale feroviare, alte 15 linii principale fac legătura între acestea și conectează cele mai importante orașe ale țării, însă la viteze care destul de rar depășesc media de 50 km/h, titrează Hotnews.
O analiză a jurnaliștilor Hotnews arată cum se circulă pe liniile principale de cale ferată și cât au scăzut vitezele față de anii 80′ și 90′. Printre cele 15 linii prezentate figurează și legătura Cluj-Dej-Ilva Mică.
Linia 401 Cluj – Dej – Ilva Mică, 131 km
Este o linie din Transilvania parcursă de trenuri de lung parcurs, iar la Ilva Mică se conectează cu linia 502 către Suceava. Pe linia 401 timpii de parcurs au crescut cu aproape jumătate de oră în 25 de ani.
Cât făcea cel mai rapid, dar și cel mai lent tren pe cei 131 km:
1980: 2 ore și 11 minute – 3 ore și 40 minute
1989: 2 ore și 17 minute – 3 ore și 34 minute
1995: 2 ore și 7 minute – 3 ore și 21 minute
2005: 2 ore și 16 minute – 3 ore și 36 minute
2015: 2 ore și 32 de minute – 3 ore și 23 minute
2021: 2 ore și 35 minute – 4 ore și 58 minute
CFR SA a anunțat recent că a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Apahida și Ilva Mică, 119 km de pe această linie.
Cu mașina drumul durează cam 2 ore și 20 minute.
SURSĂ: Hotnews.