Ultima actualizare: 13.11.2024
Locale

Elena Udrea condamnată la 8 ani de închisoare cu executare

Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Fosta politiciană a fost dată în judecată de către DNA.

Elena Udrea a primit mai multe pedepse cu închisoarea între 3 şi 6 ani pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani de închisoare, a fost adăugat un spor. Astfel, în final a rezultat o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea.

La data faptelor, Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și era implicată în campania lui Traian Băsescu, candidat la prezidențialele din 2009. A fost trimisă în judecată pentru spălare de bani( cinci fapte) și luare de mită (două fapte).

Revenire în țară.

Potrivit HotNews.ro, Elena Udrea a revenit în țară în iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga ei în Costa Rica. La momentul respectiv, Udrea și-a anunțat revenirea în țară pe Facebook spunând că dorește să-și crească fetița în România. Potrivit sursei citate, Elena Udrea a fost surprinsă public în septembrie 2019 , la Curtea de Apel București, în acest proces.

Sursă: HotNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Petiție. Vor fi salvați copacii de pe strada Universității sau nu?

Administratorul localului ,,Sisters", Augusta Cosoneanu-Dabuleanu a realitat o petiție publică pentru a salva patru tei de la tăieri de pe...

Închide